Când Doljul dă prim-ministrul ţării!

Istoria locului nu ne-a prea răsfăţat cu astfel de întâmplări, într-un fel salutare, ca premierul să fie doljean veritabil, chiar dacă în perioada interbelică mai putem vorbi, cum am mai amintit, de un scurt mandat (septembrie-noiembrie 1939) al lui Constantin Argetoianu. Şi oricum am întoarce lucrurile, desemnarea senatorului de Dolj, Nicolae Ciucă, general (r.) cu patru stele, ca prim-ministru şi votarea cabinetului său cu 318 voturi „pentru” şi 126 „împotrivă”, are reverberaţia de rigoare. Deja echipe de reporteri tv s-au deplasat la Pleniţa, unde se află părinţii premierului, pentru documentare, bănuim… decente, fiindcă ambii părinţi sunt persoane în vârstă. Într-un fel criza politică s-a încheiat, nu şi celelalte crize, cum a spus şi preşedintele Klaus Iohannis la depunerea jurământului noului cabinet. Momentul instalării guvernului Ciucă, după îndelungate negocieri, este cel cunoscut: pandemia rămâne ameninţătoare, criza energetică nu s-a terminat, capătă doar noi forme neliniştitoare pentru omul de rând, chiar dacă îşi face iluzii legate de PNRR, care trebuie aplicat. Premizele ca actualul guvern să facă oricum mai mult decât precedentul derivă şi din vaga tuşare politică a premierului, pentru care termenii de dreapta şi stânga sunt mai degrabă lipsiţi de orice conţinut invariabil, adăpostind cele mai variate compromisuri şi cele mai fanteziste contradicţii. În pragul zilei de 1 Decembrie, un parlamentar –zicem noi cu picioarele pe pământ- a numit noul guvern „unul al unirii”. Un guvern cu un noian de probleme sociale în faţă, toate imperative. Nicolae Ciucă nu se lamentează şi nici nu se lansează în fade promisiuni irealizabile. Şi totuşi de ce este salutară desemnarea unui premier cu origini doljene? Fiindcă ne legăm un plus de speranţe ca mari proiecte să nu ocolească în continuare Doljul, cum s-a întâmplat mereu. Fireşte toate judeţele ţării au problemele lor specifice, dar şi Doljul le are pe ale lui, şi din vari motive a fost mereu marginalizat. Şedinţa comună din Parlament n-a avut contururile democratice consacrate, fiindcă au existat şi incidente dezagreabile: un grup de protestatari, cu gândire leneşă şi agresivă, dotaţi cu megafon, afişând o pancartă pe care se putea citi „tot voi” în culorile galben şi roşu, s-a trântit pe jos pe holurile Parlamentului refuzând să părăsească, şi la intervenţia forţelor de ordine, clădirea. La protest se alăturase şi fosta consilieră a lui Vlad Voiculescu, Mariana Radună, pentru a se vedea în infraroşu lumea nevăzută care îi trimisese. Schimbul de replici de la microfonul sălii de şedinţă a avut pe alocuri savoare: George Simion de la AUR a anunţat o opoziţie puternică, Dan Barna, unul din tenorii USR, într-un amestec de mitocănie şi paranoia, l-a „felicitat”, oricum un modest produs de suburbie, pe Marcel Ciolacu pentru achiziţie, Alfred Simonis, liderul de grup social-democrat de la Camera Deputaţilor l-a raşchetat pe Dan Barna de era să-l împrietenească cu podeaua. Şi e doar începutul. Acelaşi sortiment de comunicare cu patimi clocotitoare, atacuri de rutină, omisiuni savante. Useriştii nu pot să ierte izgonirea lor de la carmangeria puterii, tocmai când „hartane” îndestulătoare, prin PNRR, urmează să „intre”. Noul guvern a depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis şi tot aseară a avut loc şi prima şedinţă de lucru. Acordul politic pentru formarea Coaliţiei naţionale pentru România este valabil pentru perioada 2021-2024. Supărarea mare a opoziţiei, reprezentată prin AUR şi USR şi posibil „aripa” Ludovic Orban, este că lupta între bine (forţele dreptei) şi rău (PSD) s-a încheiat pentru o vreme, nu printr-o îmbrăţişare rece, ci printr-un angajament de colaborare, la care „arhitecţii” lui chiar au avut de lucru.