Pe 27 noiembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni se pregătește să încânte publicul cu știință, prin experimente trăsnite, fenomene curioase, imagini din culisele cercetării, conferinţe captivante, jocuri și concursuri cu premii atrăgătoare. Programul este desfășurat de cercetători, inventatori și exploratori într-un mod interactiv, educativ și distractiv și se adresează minților curioase de toate vârstele. Într-un context deosebit, anul acesta programul pregătit de Universitatea din Craiova se desfășoară online pe https://noapteacercetatorilor.ucv.ro/ , între orele 18.00-23.00. Participarea la toate activitățile este gratuită.
Cercetarea nu intră în izolare în 2020, astfel că și pentru programul acestei ediții chipe de cercetare, organizații și companii au pregătit activități dedicate publicului, dintre care menționăm: incursiuni în laboratoarele Universităţii din Craiova, experimente spectaculoase din toate domeniile de cercetare, concursuri pentru liceeni, proiecţia online a spectacolului „Iona” al Naţionalului craioveni, scurte documentare realizate cu specialiştii Muzeului Olteniei – Ştiinţele naturii.
Intitulat sugestiv DOREMI-RO, evenimentul face parte din seria de activități dedicate Anului Internațional al Sunetului, o initiațivă globală gândită în scopul stimulării înţelegerii rolului important pe care îl joacă sunetul în toate aspectele societăţii, de la știința sunetului și tehnologiile conexe, până la vorbire, muzică și sunete creative.
La nivelul Uniunii Europene, Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria Acțiunilor MarieSklodowska-Curie din proiectul cadru Horizon 2020. Promovat de Comisia Europeană, în România proiectul DOREMI-RO este coordonat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și se va organiza simultan în peste 30 de orașe, dintre care menționăm București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara, Sibiu, Suceava.
Evenimentul Noaptea cercetătorilor de la Craiova este organizat de Universitatea din Craiova cu sprijinul UBISOFT, NETROM, QFORT, în parteneriat cu Muzeul Olteniei – Secţia Ştiinţele naturii şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi 13 instituţii media regionale şi naţionale.
Detalii suplimentare și programul complet pe www.noapteacercetatorilor.ro.