Fostul şef al IPJ Dolj s-a pensionat

0
1592

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, comisarul şef  Constantin Nicolescu, a ieşit la pensie, la limită de vârstă şi având vechime în grad. “Începând cu data de 25 noiembrie 2019, prin dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, comisarul – şef de poliţie Constantin Nicolescu, împuternicit adjunct al inspectorului general al Poliţiei Române şi inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, şi-a încetat raporturile de serviciu la împlinirea limitei de vârstă şi vechimii în grad, cu drept de pensionare”, se menţionează în comunicat. Constantin Nicolescu a fost împuternicit în luna august a.c. adjunct al şefului Poliţiei Române. Acesta a fost numit, pe 10 aprilie 2009, la comanda IPJ Dolj, preluând conducerea după pensionarea comisarului – şef Gheorghe Bică, el venind la Dolj după ce ocupase, timp de opt ani, aceeaşi funcţie la Gorj.