Conform IPJ Dolj, vineri seară, în jurul orei 1930, o femeie de 42 de ani, Silvana B., din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Toyota, pe str. Henri Coandă către str. Calea Bucureşti din localitate, la trecerea pentru pietoni amenajată şi semnalizată la intersecţia cu str. Împăratul Traian, a accidentat-o pe Maria R., de 62 de ani, din mun. Craiova, pensionară, care traversa strada pe marcajul pietonal. Conducătoarea auto a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, aceasta fiind identificată ulterior de oamenii legii. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a Mariei R., iar în cauză s-a întocmit dosar penal conform art. 196 alin. 2 şi 3 şi art. 338 alin. 1 Cod Penal (vătămarea corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei ).