Matematica se învaţă prin jocuri, indiferent de limbile vorbite

0
400

Români, greci, turci, portughezi, suedezi, copii, cadre didactice şi părinţi participă, începând, din 2014, la un proiect Erasmus+, sub egida Comisiei Europene, având titulatura „I play maths”. Coordonatori sunt partenerii turci, iar din partea Craiovei participă Şcoala Gimnazială „Decebal”. Ieri, la Grădiniţa cu program normal (fostă „Obedeanu”) ce face parte din aceeaşi unitate de învăţământ, a avut loc o manifestare dedicată proiectului, invitaţi fiind cei din Comunitatea Elenă din Craiova.

Proiectul respectiv face parte dintr-un program amplu de dezvoltare a competenţelor preşcolarilor şi şcolarilor de vârstă mică. „Ne dorim să-i facem pe copii să deprindă tainele matematicii prin diferite jocuri, care să le dezvolte aptitudinile. Un alt scop al proiectului este acela al promovării diversităţii culturale. Până acum, au avut loc patru întâlniri transnaţionale, cadrele noastre didactice fiind prezente în Suedia şi Portugalia, iar, în vară, la Craiova, s-a desfăşurat o sesiune la care au participat reprezentanţi ai tuturor ţărilor participante în program”, a precizat prof. Doina Orăşel, coordonator, din partea Şcolii „Decebal”, al proiectului.

„Irini” (Pace) pentru toţi copiii

Ieri, în incinta Grădiniţei, prichindeii, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, s-au bucurat de momente festive, prilejuite de un spectacol oferit de formaţia de dansuri a Comunităţii Elene din Craiova. «Manifestarea face parte din cele dedicate „Săptămânii culturale a Greciei” şi este rezervată copiilor şi părinţilor, care pot să cunoască valorile culturale ale acestei ţări. Avem lângă noi şi reprezentanţi ai Comunităţii Elene», a mai spus Doina Orăşel. Trei tineri din comunitatea greacă, membri ai formaţiei de dansuri „Irini”, s-au prezentat în faţa celor prezenţi în sală şi au ţinut să aducă o părticică din cultura vechii Elade.

«Suntem încântaţi să le arătăm celor mici ceva din tradiţiile greceşti. Pentru ei, ca şi pentru părinţi, impactul vizual direct este mult mai puternic decât unul din cărţi sau de pe suport video. Am venit, astăzi, cu tineri îmbrăcaţi în costume tradiţionale, din diverse regiuni ale Greciei. Este o onoare pentru noi şi cred că titulatura formaţiei de dansuri spune multe – „Irini” înseamnă pace, în limba română», a declarat prof. Xantula Giuvanudis, vicepreşedinte al Comunităţii Elene din Craiova, cadru didactic la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova.