În arest pentru furt din locuinţă

0
353

Trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 21 de ani au ajuns luni în arestul IPJ Dolj pentru furt calificat. Pe 20 noiembrie a.c., Nicolae Marcu, de 62 de ani, din Segarcea, a reclamat faptul că, în perioada 13-20 noiembrie, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras mai multe bunuri, electronice şi electrocasnice în valoare de 1000 lei. În temeiul sesizării, poliţiştii Formaţiunii Investigaţii Criminale Segarcea au demarat investigaţiile, iar în cursul zilei de luni, în urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi autorii furtului: Dănuţ M., de 16 ani, Bogdan Ancuţa, de 18 ani şi Alin Enculescu, de  21 de ani, toţi din Segarcea, Dolj. Cei în cauză, în baza probatoriului administrat de poliţiştii doljeni, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Aceştia au fost introduşi în arestul Inspectoratului,  urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea cu propunere de arestare preventivă, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.