Festivalul „Ioana Radu”, cu o seară de romanțe, cântece de petrecere și muzică interbelică

0
1373

După o întrerupere de șase ani, Festivalul Național „Ioana Radu” se reia la Craiova, reamintind lumii de o voce și o personalitate fără egal. Cea de-a VI-a ediție va avea loc în zilele de 27 și 28 noiembrie, în organizarea Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Dolj, cu susținerea Consiliului Judeţean Dolj şi în parteneriat cu TVR Craiova. O singură seară de spectacol, pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu”, cu romanțe, cântece de petrecere și muzică interbelică, și o sesiune de comunicări sub genericul „Ioana Radu în memoria Craiovei” vor fi dedicate de această dată Doamnei Romanței Românești. Lipsește folclorul din festival – deși Ioana Radu afirma „eu’s cântăreață de folclor, asta am învățat la tata acas’ și asta mi-a plăcut”. Și mai lipsesc de la întâlnirea de la Craiova o seamă de oameni care au cunoscut-o și promovat-o, precum realizatoarea TV Florentina Satmari, cu care, timp de aproape 30 de ani, Ioana Radu a legat o strânsă prietenie. Bugetul restrâns și timpul prea scurt de lucru, motivează organizatorii, promițând însă un eveniment cu totul și cu totul special.

Gala romanței, în ziua în care Craiova își anunță oficial la Bruxelles intenția de a candida pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021

«Îmi este foarte drag acest proiect, pentru că Ioana Radu este a noastră, a Craiovei. Întâmplarea face ca ea să se fi născut la București, însă a trăit și a copilărit la Craiova, oraș pe care îl iubea. Ioana Radu este a noastră, a craiovenilor, și, prin urmare, trebuie să o omagiem așa cum se cuvine», a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, Amelia Etegan, managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Deși ar fi trebuit să aibă loc din doi în doi ani, alternând cu Festivalul „Maria Tănase”, au trecut șase ani de când Festivalul „Ioana Radu” a fost dat uitării, motivele fiind cu precădere financiare. „Ne-am dorit foarte mult să organizăm acest festival. Iată că dorințele ni s-au împlinit, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj, într-o Craiovă care se vrea a fi capitală culturală europeană. Nu întâmplător, vineri, 28 noiembrie, când va avea loc acel regal muzical, Craiova își va anunța la Bruxelles intenția de candidatură la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Eu cred că acesta este un semn bun… Semn că e bine să ne respectăm personalitățile Craiovei – ca și tradițiile și obiceiurile –, că trebuie să le acordăm atenția necesară pentru a putea vorbi despre noi și despre identitatea noastră locală», a mai spus Amelia Etegan

Poveștile unor întâlniri memorabile ale celor care au cunoscut-o și au promovat-o, la sesiunea de comunică de mâine

A VI-a ediție a Festivalului Național „Ioana Radu” va fi deschisă mâine, 27 noiembrie, cu o sesiune de comunicări dedicată artistei. Cu începere de la ora 13.00, Galeriile „Cromatic” ale CJCPCT Dolj vor găzdui întâlnirea cu personalități ale vieții muzicale care au cunoscut-o pe Ioana Radu sau care reprezintă medii determinante în evoluția sa. „Ne-am dorit să creăm un cadru pentru a putea discuta despre Ioana Radu. Iar cei care vor să știe mai multe despre ea să se poată întâlni cu oameni care au cunoscut-o și au promovat-o”, a explicat managerul Amelia Etegan, totodată directorul festivalului

Intitulată „Ioana Radu în memoria Craiovei”, sesiunea de comunicări îi are ca invitați, între alții, pe Roxana Gibescu (Casa de discuri „Electrecord”, București), Violeta Ianculescu (moderator Radio România), interpreții Ioana Cristea și Ion Amititeloaie – căruia Ioana Radu i-a încredințat parte din repertoriul său, George Obrocea și graficianul Gabriel Bratu – care ani buni au slujit culturii la Centrul Creației Populare Dolj (azi CJCPCT Dolj), primul fiind și director al acestei instituții, realizatorul TV Elise Stan, maestrul Nicu Crețu – dirijor al orchestrei Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, Marian Niță – laureat al Festivalului „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și alți iubitori ai romanței și ai cântecelor Ioanei Radu. Cu acest prilej, actrița Natașa Raab – care va fi și prezentatoarea serii de spectacol – va face lectură din cartea lui Harry Negrin „Romanța unei vieți: Ioana Radu” și va oferi celor prezenți, împreună cu interpretul Marian Niță, un scurt recital de romanțe.

Constantin Lătărețu împreună cu taraful său, într-un recital extraordinar de muzică interbelică

Seara de spectacol de vineri, 28 noiembrie, ora 19.00, va aduce pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu” nume mari ale romanţei şi cântecului de petrecere: Ionuţ Dolănescu, Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Ioana Cristea, Ion Amititeloaie, Vasilica Dinu, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Mariana Anghel, Lavinia Bârsoghe, Marian Niţă, Nataşa Raab, ca și două laureate cu Marele Premiu și Trofeul Festivalului „Maria Tănase”, Casandra Hauşi și Zorina Bălan. Va acompania Orchestra „Petrică Pană” din București, doi dintre membrii acesteia – Georgiana Pană (nai) și Theodor Pană (vioară) – urmând să evolueze și ei pe scena festivalului.

„A fost oarecum dificil să îi aducem aici pe toți interpreții pe care ni i-am dorit, nume mari ale cântecului popular și ale romanței. Am încercat să punem alături mai multe generații– de la cei mai în vârstă, care au un repertoriu foarte bogat, până la cei care preiau acest repertoriu. Romanța este un cântec dificil pentru majoritatea soliștilor, dovadă că mulți dintre cei contactați de noi au și refuzat invitația, spunând că nu pot să îl abordeze. Sunt nume mari ale cântecului și apreciem că au fost sinceri…”, a declarat Nicolae Dumitru, referent în cadrul CJCPCT Dolj.

Cu acest prilej, craiovenii îl vor putea vedea într-un recital extraordinar de muzică interbelică, împreună cu taraful său, pe Constantin Lătăreţu, de asemenea laureat cu Marele Premiu al Festivalului „Maria Tănase”. „Va prezenta un program cu melodii preluate de la Zavaidoc, Cristian Vasile și alți interpreți. A fost o surpriză plăcută și pentru noi, mai ales că nu mulți muzicieni, mai ales dintre cei tineri, îndrăznesc să preia repertoriul acesta, unul destul de greu. El cu taraful său au îndrăznit să-l cânte și cred că o fac foarte bine», a adăugat Nicolae Dumitru.

***

Accesul publicului la sesiunea de comunicări „Ioana Radu în memoria Craiovei”, de la Galeriile „Cromatic” (strada „Alexandru Macedonski” nr. 28), este liber. Cei care doresc să cumpere bilete la spectacolul de vineri seara o pot face și zilele acestea: le găsesc la Agenția Teatrului Național „Marin Sorescu”, la prețul de 30 lei, cu reducere la jumătate pentru pensionari, studenți și elevi.