Sentinţă definitivă: Băileşteanul care a lovit un biciclist şi a fugit, condamnat la un an de închisoare

0
398

Tânărul în vârstă de 22 de ani, din Băileşti, arestat preventiv în luna mai după ce, la volanul unui Audi înmatriculat în Bulgaria, a lovit un biciclist şi a fugit, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare. Doljeanul a fost judecat pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului, întrucât expertiza efectuată în cauză a relevat că vina i-a aparţinut biciclistului, care a intrat pe contrasens.

Poliţiştii din Băileşti erau anunţaţi prin 112, miercuri, 22 mai a.c., în jurul orei 21.30, că pe strada “Ana Ipătescu” din localitate este un bărbat căzut pe carosabil, lângă care se află şi o bicicletă avariată, fiind vorba, cel mai probabil, de victima unui accident rutier. La faţa locului a ajuns echipa operativă de cercetare, care a identificat victima, stabilind că este vorba despre Cornel Boabă, de 45 de ani, din Băileşti, în timp ce autorul părăsise locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Decesul a fost constatat de medicii de pe echipajul de ambulanţă chemat la locul faptei. Au fost demarate cercetări, iar în urma activităţilor specifice, întreprinse în colaborare cu poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj, în jurul orei 1.15, a fost identificat autorul, Remus Durac, de 22 de ani, din Băileşti. La locuinţa acestuia poliţiştii au găsit şi autoturismul Audi, înmatriculat în Bulgaria, cu care tânărul provocase accidentul şi pe care îl parcase în curte şi-l acoperise cu mai multe pături, ca să ascundă urmele impactului. Remus Durac a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 de ore şi introdus în arestul IPJ Dolj, iar a doua zi a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, măsura fiind prelungită de mai multe ori de judecătorii din Băileşti.

Potrivit expertizei, biciclistul a pătruns pe contrasens

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, pe parcursul cercetărilor efectuate şi a expertizei, s-a stabilit că vina producerii accidentului i-a aparţinut biciclistului, Cornel Boabă, care se deplasa pe strada „Depozitelor”, iar la efectuarea virajului pentru a pătrunde pe strada “Ana Ipătescu” a intrat pe contrasens, fiind lovit de autoturismul condus de Remus Durac. În aceste condiţii, Durac a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Craiova pe 15 iulie a.c. Inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, iar pe 5 septembrie a.c. Judecătoria Băileşti a pronunţat sentinţa, Remus Durac fiind condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare şi plata sumei de 2.100 lei cheltuieli judiciare către stat. În acelaşi timp, s-a menţinut şi arestarea preventivă a lui Remus Durac.

Acesta a declarat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Craiova. Ieri, judecătorii craioveni au admis recursul inculpatului, au casat sentinţa penală nr. 163/5.09.2013 a Judecătoriei Băileşti şi, rejudecând, au dispus reducerea pedepsei acestuia la un an de închisoare cu executare. Din pedeapsă se va scădea perioada arestării preventive, instanţa dispunând ca Durac să rămână după gratii până la ispăşirea pedepsei. Hotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.