Conducerea PNL a decis să susţină înfiinţarea comisiei de anchetă Călăraşi

0
383
Crin Antonescu

Liderii PNL au decis, ieri, într-o şedinţă a conducerii partidului, să accepte propunerea PSD pentru înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă în „cazul Călăraşi”, au declarat pentru Mediafax surse liberale. Preşedintele Crin Antonescu a declarat, după şedinţă, că liberalii sunt „favorabili” constituirii comisiei de anchetă Călăraşi, fiind discutate şi numele parlamentarilor care să facă parte din aceasta, respectiv Ioan Cupşa, Traian Dobrinescu, Dorin-Mircea Dobra. „Suntem favorabili formării comisei”, a spus Antonescu, adăugând că decizia efectivă va fi luată la grupurile parlamentare, însă decizia politică este de participare la această comisie. Întrebat dacă îşi menţine propunerea ca Ilie Sârbu să fie preşedinte al acestei comisii, liderul liberalilor a răspuns că „eu, da, dar nu vreau să se interpreteze ca o presiune a mea asupra PSD. PSD decide, evident, eu am făcut propunerea şi, din punctul meu de vedere, rămâne cea mai bună formulă, dar nu decid eu”. Propunerea înfiinţării acestei comisii, făcută de PSD, în urma achiziţiei unui teren agricol de către fiica cea mare a  preşedintelui Traian Băsescu, Ioana, a generat săptămâna trecută un scandal în USL.