Primarul Lia Olguţa Vasilescu a inaugurat, ieri, blocul experimental din cartierul Craioviţa Nouă. Municipalitatea intenţionează să mai reabiliteze încă un imobil, de data aceasta fiind vorba de un bloc-turn din cartierul Lăpuş.
Blocul 201E din cartierul Craioviţa Nouă a fost tras la sorţi în vară când autorităţile au căutat un bloc pe care să-l reabiliteze în mod experiemental, Primăria Craiova fiind interesată să vadă ce probleme ridică o astfel de lucrare şi la ce sumă se ridică. Lucrările au început la sfârşitul lunii iulie şi au fost finalizate de curând. Primarul Lia Olguţa Vasilescu a mers, duminică, la faţa locului pentru a arăta că şantierul s-a terminat, blocul este de nerecunoscut şi oamenii sunt mulţumiţi. ”Este practic aproape imposibil de găsit în Craiova aşa ceva. Ce e important că acest bloc experiemental are deja conductele schimbate, distribuţia este pe orizontală, în loc de verticală. Asta înseamnă că, dacă o persoană nu va plăti, ea va fi debranşată singură şi nu va mai suferi toată scara de bloc şi chiar toată asociaţia de proprietari”.
Cu termopanele la vedere
Potrivit directorului RAADPFL Craiova – aceasta fiind regia care s-a ocupat de lucrări – valoarea toatală a lucrărilor în acest bloc a ajuns la cifra de 60.000 de euro, ceea ce înseamnă că 4.500 de euro, echivalentul a 200 de milioane de lei vechi, pe apartament. „Oamenilor li s-a pus tâmplărie PVC la balcoane, pe suprafeţe foarte mari. Cetăţenii nu au suportat nici un cost şi cred că finalul la efortul nostru îl puteţi afla de la dumnealor. Oamenii sunt mulţumiţi, au mai fost şi probleme, dar asta era şi ideea ca, la un bloc experimental, să aflăm unde apar probleme. Sunt două coloane pentru apă pentru echilibrare hidraulică”, a declarat Radu Preda. În aceşti bani sunt incluse termoizolaţia, înlocuirea tâmplăriei cu tâmplărie termoizolantă, hidroizolaţia acoperişului şi izolarea termică cu vată bazaltică (prezentată ca „o soluţie tehnică care a fost destul de costisitoare”), înlocuirea tuturor conductelor, zugrăveala. „Practic tot ce prevedea proiectul european este inclus în aceşti bani, ne încadrăm în standardele de cost”, a mai spus acesta.
Facturile ar trebui să scadă cu 40%
Reprezentanţii Primăriei Craiova sunt convinşi că, datorită acestei reabilitări, facturile la întreţinere din acest bloc vor trebuie să scadă undeva la 40% faţă de cât erau până acum. „Oricum suntem singurul oraş din România care a scăzut gigacaloria în tot oraşul cu 10%, în timp ce aproape toate celelalte au crescut-o sau chiar dublat-o”, a subliniat primarul Olguţa Vasilescu. Tot ieri, edilul-şef a anunţat că intenţionează să mai reabiliteze încă un bloc experimental, dar de data aceasta într-un alt cartier al Craiovei. Autorităţile au menţionat însă că imobilul nu va mai fi tras la sorţi întrucât se ştie deja care bloc va intra în şantier. „Avem un proiect să mai facem un bloc experiemental, de data aceasta pe altă tehnologie. Ne-am gândit să fie un bloc ales dintr-un alt cartier al oraşului, va fi probabil din Lăpuş. Prima imagine când intri în Craiova sunt cele trei blocuri care arată groaznic de urât şi vom alege unul dintre ele”, a menţionat primarul Craiovei.