Proiect european la Colegiul Economic “Gheorghe Chiţu”

0
999

Asociația Culturală ARTEC din Craiova, în parteneriat cu Colegiul Economic “Gheorghe Chițu”, a organizat, miercuri, 25.10.2023, la Hotelul,,Euphoria” din Craiova seminarul “Sustenabilitate și Calitate prin dezvoltare organizațională”, dedicat transferului de bune practici în domeniul proiectelor europene. La acest eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor partenere, cadre didactice, actori locali, formatori, reprezentanți ai unor organizații care lucrează cu adulții.

Obiectivul principal urmărit de acest eveniment a fost acela de a prezenta şi promova proiectele europene aflate în derulare din instituțiile partenere şi rezultatele obținute până în acest moment. “Agenda întâlnirii s-a axat , în prima parte, pe prezentarea rezultatelor din cadrul proiectului Erasmus+ “Empowering women for better employment”, proiect numărul 2021-1-RO01-KA220-ADU-000026741, cofinanțat de Comisia Europeană. Proiectul EMPOWERED este implementat în perioada 10.10.2021-10.10.2024 de Asociația Culturală ARTEC Craiova în parteneriat cu alte 4 organizatii: FOUND.ATION, Grecia, WISEFOUR, Cipru, MINDSHIFT TALENT ADVISORY, Portugalia, COMUNE DI CASTIGLIONE DEL LAGO, Italia. Proiectul se adresează deopotrivă femeilor aflate în categorii defavorizate, precum şi partenerilor locali, ONG-urilor, formatorilor, experților care lucrează cu femei vulnerabile, experților din centrele educaționale şi de servicii, autorităților publice, factorilor de decizie din organizațiile și instituțiile publice şi de învățământ, precum și publicului interesat”, a precizat prof. Camelia Mitrache, coordonator proiecte la “Gheorghe Chiţu” şi la ARTEC . Au avut loc intervenții ale coordonatorului și membrilor echipei de lucru la proiect, care au oferit detalii despre proiectul Erasmus+ „ EMPOWERED” și produsele intelectuale ale acestuia:

  • “State of Art- report”- Analiza stării de fapt a provocărilor cu care se confruntă femeile care doresc să își dezvolte cariera- Studiu de caz;
  • Programul de formare pentru femei, care cuprinde 13 module, grupate în două categorii principale (DIGITAL MINDSET și SOFT SKILLS);
  • Ghidul trainerului- Manualul cu instrumente pentru trainer;
  • Prezentarea şi informarea platformei de învățare la distanță https://platformempowered.org/.

S-a urmărit realizarea unui spațiu favorabil interacțiunii şi cooperării între participanți, pentru a facilita expertiza şi suportul viitor pentru femeile vulnerabile aflate în căutarea unui loc de muncă. În a doua parte a evenimentului prezentările s-au concentrat pe rezultatele obținute de Colegiul Economic “GheorgheChițu” Craiova în cadrul parteneriatului strategic între şcoli„Shoes (Choose) Your Life – A New EducationalApproachto STEAM, Jobs”Nr. 2021-1-PT01-KA220-SCH-000027935 finanțat de Comisia Europeana prin programul Erasmus+ .

Parteneriat benefic

Proiectul se derulează în perioada 2021-2023 şi implică o colaborare cu şcoli din Uniunea Europeană, respectiv Portugalia, Belgia, Italia şi propune o abordare multidisciplinară a actului de predare-învățare-evaluare prin conceperea unor lecții deschise în domeniul STEAM şi a utilizării 3 Dprinting, pentru a stimula tinerii să aleagă domenii bazate pe industrie şi digitalizare. Colegiul Economic “Gheorghe Chițu” Craiova are rol de partener, instituția coordonatoare fiind CTPC Portugalia. Tema generală a proiectului este sustenabilitatea prin integrarea educației STEAM în curriculum, într-o abordare interdisciplinară, prin intermediul căreia elevii şi profesorii sunt direcționați către cercetarea şi explorarea educației STEAM şi a domeniului digitalizării și industrializării i4.0. Au fost prezentate deopotrivă rezultatele celor patru reuniuni transnaționale de proiect și celor două activități transnaționale de formare, predare, învățare cu elevii şi rezultatele finale ale proiectului, produsele intelectuale( R1 – Pachet educațional SYL „bazat pe STEAM”pentruelevii generației Z, constituit din instrumente educaţionale, aplicații imersive în realitatea virtuală, R2- Ghid de bune practici destinate profesorilor cu instrumente digitale, aplicații STEAM, secvențe de lecții, metode de lucru cu elevii, R3–Site-ul proiectului: www.shoesyourlife.eu. Participând la acest proiect elevii şi profesorii își vor îmbunătăți abilitățile și competențele științifice, digitale, sociale, prin participarea la proiecte interdisciplinare STEAM. Be EMPOWERED! Mai multe informații despre proiecte puteți găsi pe pagina web a proiectului: https://projectempowered.org/si pe site-ulasociatiei www.artec-craiova.ro, pe site-ul Colegiului Economic, www.cneghchitu.ro si pagina proiectului www.shoesyourlife.eu.