Minori de etnie romă cercetați pentru mai multe furturi

0
355

Patru minori de etnie romă sunt cercetați de polițiștii craioveni după ce s-a stabilit că sunt autorii mai multor furturi din societăți comerciale. Cei patru au „prădat” două magazine și o farmacie din Craiova, prejudiciul creat fiind de peste 10.000 lei. Minorii acționau prin distragerea atenției personalului, iar la farmacia „prădată” au fost surprinși de camerele de supraveghere video.

În cursul zilei de joi, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Craiova i-au depistat şi dus la sediul unităţii pe Ion A., de 10 ani, Viorica A., de 13 ani, Florentina M., de 12 ani şi Florian M., de 11 ani, toţi din Craiova, suspectaţi de comiterea mai multor furturi. „În urma investigaţiilor efectuate în comun cu poliţiştii Secţiilor 1 şi 3 Poliţie Craiova a rezultat faptul că aceştia, în data de 23.10.2013, au sustras dintr-o farmacie din Craiova suma de 710 lei. De asemenea, prin extinderea cercetărilor poliţiştii au stabilit faptul că aceştia, în cursul zilei de ieri (n.r.-joi) au sustras, de pe tejgheaua unui magazin, situat pe strada A.I. Cuza, suma de 3.050 lei, iar dintr-un magazin de rochii de mireasă au sustras suma de 6.500 lei”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj. În imaginile surprinse de camerele video de la famacia unde minorii „au dat atacul”, situată pe „Calea București” se vede cum minorii îi distrag atenția farmacistei, în timp ce unul dintre ei fură banii. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea recuperării prejudiciului cauzat și stabilirii întregii activități infracționale, au mai declarat reprezentanții IPJ Dolj.