„Sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat naţiunii române din Parlament”

0
321

Regele Mihai, însoţit de membri ai familiei sale, a venit, ieri dimineaţă,  în Parlament, pentru a rosti un discurs, primul în faţa forului legislativ după mai bine de 60 de ani. Evenimentul, considerat unul istoric, a coincis cu împlinirea vârstei de 90 de ani de către Majestatea Sa, dar a avut loc în absenţa preşedintelui ţării, a premierului, a preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a patriarhului BOR, care, deşi au fost invitaţi, din diverse motive nu au participat. Dintre parlamentarii  puterii doar unii au fost în sală. Au ţinut, însă, să fie acolo foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, foştii premieri Petre Roman şi Călin Popescu Tăriceanu, vicepremierul Marko Bela, ministrul Justiţiei şi mediului, Cătălin Predoiu şi Laszlo Borbely, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, şi toţi aleşii opoziţiei. La sosirea la Parlament, Suveranul a fost întâmpinat de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi de Garda de Onoare. La finalul discursului, aplaudat în picioare, timp de mai multe minute, Majestatea Sa a ieşit din sala de plen, a dezvelit, pe holul Parlamentului, bustul Regelui Carol I, şi a semnat în cartea de onoare a Camerei Deputaţilor, apoi a primit Colanul Camerei Deputaţilor şi un tablou reperezentând o machetă din argint a Palatului Parlamentului.

Întâmpinat de preşedintele Senatului şi de Garda de Onoare

La ora 10,10, imediat după ce a declarat deschisă şedinţa solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului şi a fost intonat Imnul Naţional, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i s-a adresat Regelui Mihai: „Este un moment excepţional, poate unul dintre cele care marchează istoria unei naţiuni. Prezenţa Majestăţii Sale în Parlament este o dovadă de împăcare şi recunoaştere a trecutului pe care o salut, este dovada continuităţii istorice, a faptului că perioada comunistă este complet închisă. În acest moment aniversar aduc o reverenţă firească la împlinirea celor 90 de ani de viaţă şi de exemplu de patriotism pe care Majestatea Sa le-a dovedit de-a lungul întregii existenţe. Suntem aici ca să recunoaştem şi să ne cunoaştem trecutul. La mulţi ani, Majestatea Voastră, sunteţi aici în templul democraţiei româneşti”.

 

România: „O ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”

“Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat naţiunii române din Parlament. Am primit cu bucurie invitaţia. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii 20 de ani au adus democraţie şi libertăţi. România a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul României europene are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea pentru libertate în legislativul românesc de după 1989. (…)”, li s-a adresat Regele Mihai parlamentarilor.

Suveranul a mărturisit că nu vede România de astăzi „ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”: „Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu! (…) Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune, fără ezitare, naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are, aici, o mare răspundere”.

„Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”

Regele Mihai a îndemnat la cinstirea memoriei celor care şi-au jertfit viaţa în războaie şi în decembrie 1989, pentru independenţa şi liberatea ţării: „Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru”.

 

Băsescu, Boc, Anastase şi Patriarhul Daniel au avut treburi mai importante

Preşedintele Traian Băsescu a participat ieri, de la 9.15, la ceremonia militară organizată cu prilejul Zilei Armatei României, la Bucureşti, iar la ora 10.00, ora la care a început discursul fostului suveran, a pleca spre Bruxelles, pentru o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europenee, Jose Manuel Barroso.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, s-a aflat ieri în Georgia, într-o vizită oficială, aşa că şedinţa Camerelor reunite ale Parlamentului a fost prezidată de preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Premierul Emil Boc a participat şi el la ceremonii ocazionate de Ziua Armatei, dar la Carei, precum şi la extinderea unei investiţii, tot la Carei. Întrebat dacă nu i se pare o lipsă de respect la nivel înalt absenţa sa din Parlament la discursul Regelui Mihai, premierul Emil Boc a răspuns că „mi s-ar fi părut o lipsă de respect faţă de Armata Română dacă nu aş fi fost prezent astăzi aici, la Carei”.

Şi Patriarhul Daniel a absentat de la Parlament, invocând sărbătoarea Cuviosului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, şi şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care impun participarea sa.

 

„A fost o bucăţică de istorie”

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat ieri, după şedinţa solemnă, că discursul Regelui Mihai a fost constructiv şi util. El a spus că niciodată nu a fost duşmanul politic al regelui şi a explicat că a făcut un act de reconciliere cu Regele şi cu Casa Regală: „Am făcut un act fundamental de reconciliere cu Regele şi Casa Regală, de intrare în normalitate, normalitate care s-a reflectat şi prin acest moment, care era util şi necesar”.

„Îl felicit pe domnul Predoiu (n.r. – Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei) că a fost. Nu se întâmplă des în viaţă să ai ocazia să participi la un moment istoric şi toţi cei care l-au ratat pot să-l invidieze”, a spus liderul PSD, Victor Ponta. El a apreciat momentul din Parlamentat drept „o bucăţică de istorie şi cine nu a fost prezent astăzi are de ce să ne invidieze”.

Liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu, consideră că mesajul Regelui Mihai a fost „unul foarte bun, necesar nu numai când, sigur, ţara trece printr-o situaţie mai dificilă, ci întotdeauna, dacă se vorbeşte de valori naţionale şi de valori personale”.

 

Regele, numit omul săptămânii de „Le Monde”

Regele Mihai este numit omul săptămânii de către ziarul „Le Monde”. Prestigiosul cotidian francez a dedicat un articol de o pagină fostului suveran al României, în care îl numeşte o figură emblematică a ţării noastre. În acelaşi timp, jurnaliştii francezi spun că Regele Mihai este un ghimpe pentru actuala conducere a ţării: „Împlineşte 90 de ani, dar încă face clasa politică românească să trepideze”. Potrivit „Le Monde”, discursul pe care Regele Mihai l-a susţinut în faţa Parlamentului este un moment important pentru viaţa politică românească: „Fostul suveran, gonit de comunişti în 1947, a petrecut marea parte a vieţii sale în Elveţia, în aşteptarea unei reveniri la tron. În ciuda vârstei de 90 de ani, încă speră că monarhia va fi reinstaurată în ţara sa”.