Un prefect discret, dar determinat!

0
1259

Numele prefectului de Dolj, reprezentantul Guvernului în teritoriu, Dan Diaconu (43 ani), inginer de profesie, extras din mediul privat (firma Media Concept) nu reverberează deocamdată în teritoriu. Preferă planul secund, inclusiv în apariţiile în spaţiul public, ceea ce nu înseamnă că face acelaşi lucru, în mod cotidian, la Prefectura Dolj. Câteva gesturi ale sale, trecute cu vederea, considerate ca fireşti, au reţinut atenţia în mod special: prezenţa, din primul moment (era o zi de duminică) la incendiul produs la începutul luni iulie la Drăgoteşti, alături de subprefectul Venera Popescu, unde împreună au gestionat intervenţia operativă a ISU Dolj, apoi coordonarea inspirată a sistemului integrat de ordine publică la Festivalul de muzică IntenCity de la Craiova, şi buna pregătire a debutului noului an şcolar, prin trimiterea de echipe mixte ale Instituţiei Prefectului, DSP şi ISJ în control la toate unităţile de învăţământ, pentru stabilirea gradului de pregătire a noului an şcolar. La Drăgoteşti, după incendiul de care am pomenit, prefectul Dan Diaconu s-a deplasat de cel puţin 10 ori, pentru o cât mai corectă evaluare a pagubelor produse, şi o judicioasă repartizare a materialelor de construcţie, în valoare de 4,5 miliarde lei, celor afectaţi, din rezerva aflată la dispoziţia prim-ministrului. Din partea Consiliului Judeţean Dolj ajutoarele s-au cifrat la circa 3 miliarde de lei. Într-o logică firească a lucrurilor putem spune că prefectul de Dolj îşi face datoria şi nimic în plus. Asta simplificând totul, fiindcă fiecare zi aduce noi provocări, prin evenimentele care se derulează, la care trebuie să aibă un punct de vedere, mai exact să ia o decizie. Surâde convingător, are aplomb, are replică. Şi pe deasupra virtutea rară de a asculta, cu răbdare, ce spune interlocutorul. Spun bine, virtutea de a asculta. Nu vreau să acreditez ideea că Dan Diaconu e o persoană „cum nu s-a mai văzut”, l-ar şi deranja o asemenea etichetare, şi ar fi un neadevăr. E însă o persoană, desemnată pe aliniament politic, a cărui chimie nu s-a modificat. Convins că „belelele vieţii” l-au plasat în centrul vârtejului. Ajungând într-o poziţie de decizie administrativă, să nu omitem că Prefectura Dolj dă avize de legalitate la hotărârile consiliilor locale din teritoriu, n-a căzut victima unei iluzii de sine înduioşătoare, şi rămâne încredinţat că n-are dreptul la nici o eroare, la nici un derapaj civic. Este prefectul Doljului, ţâfna îi este străină, nu se bâţăie oportun între convingeri şi declaraţii contradictorii. Până acum, în cele aproape trei luni de mandat, a scos-o rezonabil la capăt. Adică „fără zgomot”. Şi perioada de acomodare a expirat pe nesimţite. Instalat într-un fotoliu de demnitate publică, într-un nor pufos de notorietate, Dan Diaconu se consideră, pe mai departe un simplu cetăţean într-o funcţie publică –efemeră- de conducere. Neatins de severe tulburări de personalitate, modificări cardinale ale modului de a gândi, de a vorbi, de a se raporta la ceilalţi, indiferent de spectrul politic. Ştie bine ce spune, exprimă convingeri, gândeşte logic şi îi repugnă să râdă fals, să schimbe vorba, să baleteze vid. Poate are timp… Dar, deocamdată, ştie că Doljul este un judeţ cu destule probleme, momentane, şi imediate. Rămâne prizonier unei subtile combinaţii de rigoare, cordialitate şi luciditate. Dacă exagerez o fac cu seninătate, deşi n-am discutat decât în puţine rânduri, faţă-în-faţă, şi mai mult prin telefon. Dar buna colaborare administrativă cu Consiliul Judeţean Dolj, cu instituţiile descentralizate, cu primăriile din teritoriu, permite un climat respirabil, propice înfăptuirii a ceea ce se mai poate înfăptui. Şi asta este esenţial.