Administrația Bazinală de Apă Jiu: La nivel bazinal, au fost avizate Hărțile de Hazard și Risc la inudații

0
461

Reuniți în ședință extraordinară, membrii Comitetului de Bazin Jiu-Dunăre au avizat, astăzi, hărțile de Hazard și Risc la Inundații (HHRI), acestea urmând să fie integrate în Planurile de Apărare locale și județene.

Prefectul Județului Dolj, Dan Diaconu, a prezidat ședința extraordinară a Comitetului de Bazin ce s-a desfășurat la sediul Administrației Baziale de Apă Jiu, subliniind importanța realizării acestor hărți, în procesul de conștientizare a pericolelor la care suntem expuși, în cazul unor posibile inundații și pentru diminuarea eventualelor pagube care au putea fi generate de astfel de calamități.

“Având în vedere că apărarea împotriva inundațiilor este o activitate de interes național pentru toți cetățenii, ne revine rolul să transmitem mai departe edililor, agenților economici și oricui este interesat că se poate folosi de aceste hărți pentru prevenirea unor dezastre provocate de viitoare inundații, dar și unde le poate găsi. Drept urmare, în perioada imediat următoare, vom reuni primarii într-o serie de ședințe pentru a le prezenta aceste HHRI, a le explica ce sunt, pentru ce sunt și cum le pot folosi pentru comunitatea dumnealor”, prefectul județului Dolj, Dan Diaconu.

Cum este cunoscut, implicarea tuturor părților interesate reprezintă o componentă esențială a procesului de validare a acestor hărți, întrucât managementul riscului la inundații vizează toți cetățenii României.

“În calitate de Stat Membru al UE, România implementează Directiva Inundații prin elaborarea HHRI aferente fiecărei Administrații de Apă. Astăzi, prin semnătura ce o vom da pentru aceste Hărți de Hazard și de Risc la inundații facem un pas spre normalitate, spre protecția oamenilor, spre acele măsuri mult așteptate, adecvate pentru a reduce major riscul la inundații. Protecția împotriva inundațiilor este în interesul tuturor, iar elaborarea hărților de hazard și de risc la inundații nu este numai în responsabilitatea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor si  a Apelor Române, ci si a tuturor celor afectați. Aceste hărți aparțin României și instituțiilor sale, instituții care pot oferi informații și expertiză și care au interes și un rol de jucat în acest proces”, director A.B.A Jiu, Răzvan Șerban.

Reprezentanții instituțiilor în Comitetul de Bazin au aprobate Hărțile de Hazard și Risc la Inundații pentru zonele din bazinul administrat de A.B.A Jiu. Grupul de lucru a prezentat întregul proces de realizare a acestor hărți, subliniindu-se importanța implicării fiecăruia și faptul că aceste HHRI sunt pentru toți cetățenii, cu precădere pentru UAT-uri.

Zonele cu Risc Potențial Semnificativ la Inundații (APSFR) identificate la nivelul A.B.A Jiu au fost stabilite în funcție de evenimente istorice. Astfel, avem un număr de 29 APSFR la nivelul spațiului hidrografic Jiu, din care 28 sursă fluvială și unul din sursă pluvială. În cadrul elaborării  hărților au fost delimitate zonele inundabile, iar unele dintre aceste zone pot fi de interes pentru diferite instituții ale Statului (de exemplu, inundabilitatea poate afecta bunuri, terenuri, infrastructura, alte puncte de interes etc.).  Hărțile sunt un instrument esențial care oferă suport în luarea deciziilor privind managementul riscului la inundații.