Instituţiile deconcentrate nu au trimis, nici acum, graficul cu serviciile de permanenţă

0
449

Ieri, a avut loc şedinţa lunară a Colegiului Prefectural Dolj, în care au fost dezbătute cinci probleme trecute pe ordinea de zi – prin rapoartele prezentate de către reprezentanţii celor cinci instituţii deconcentrate, din subordinea Instituţiei Prefectului, care şi-au prezentat activitatea desfăşurată pe primul semestru din 2018: Biroul Vamal Dolj; Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, privind reglementarea , din punct de vedere al protecţiei mediului, în judeţul Dolj; Direcţia de Statistică Dolj, privind evoluţia indicatorilor economico-sociali; Casa de Asigurări de Sănătate Dolj – prin prezentarea furnizării de servicii medicale, medicamente, dispozitive şi materiale sanitare; Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Dolj, cu referire la situaţia celor care au beneficii sociale. S-au prezentat date statistice, bine argumentate, dar, la final, a intervenit prefectul judeţului Dolj,  Dan Narcis Purcărescu: „Suntem la punctul şase al Ordinii de zi, cel de „Diverse”. Atrag încă o dată atenţia instituţiilor care au servicii de permanenţă să trimită graficul cu personalul aflat la muncă. Până în prezent, de la şedinţa anterioară, când s-a discutat problema, doar trei instituţii au trimis graficul. Este a doua oară când atrag atenţia, apoi , dacă nu se respectă legislaţia, voi trimite adrese către ministerele de resort, pentru a adopta măsurile de rigoare ”.