La mai bine de o lună, de la „momentul 10 august”, în faţa senatorilor din Comisia de Apărare, ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat că îşi asumă un proiect de modificare a Legii privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Referirea era la Legea 60/1991, republicată, modificările aduse intrând în vigoare la 14 martie 2014. Deci în urmă cu 4 ani. Prevederile exprese ale Legii 60/1991, republicată, sunt destul de clare, cel puţin unele dintre ele, care stipulează declararea prealabilă a adunărilor publice, la comisiile de avizare a cererilor de organizare, existente la nivelul tuturor consiliilor locale (cuprinzând primarul, secretarul, reprezentanţi ai Poliţiei şi Jandarmeriei), interzicerea în anumite circumstanţe, cu expunerea motivelor în termen de 24 de ore, obligaţiile organizatorilor ş.a.m.d. Tot potrivit prevederilor legii menţionate şi participanţii la adunările publice au obligaţii exprese enunţate cu claritate. De la marginea prevederilor imperative ale unei legi în vigoare, bună sau amendabilă, încep toate discuţiile, pe natura intervenţiei jandarmilor la 10 august a.c. în raport cu situaţia creată, folosirea mijloacelor tehnice din dotare. Numai că articolul 17 din legea amintită sună aşa: „În cazul în care adunările publice îşi pierd caracterul paşnic şi civilizat, poliţia şi trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea şi neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea şi liniştea publică, pun în pericol viaţa, integritatea corporală a cetăţenilor, a trupelor de ordine sau ameninţă cu devastări ori distrugeri de clădiri şi alte bunuri de interes public sau privat”. Şi tot legea spune că „intervenţia în forţă” va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia, la solicitatea comandatului forţelor de jandarmi, care asigură măsurile de ordine publică la locul adunării publice. Nu este necesară aprobarea intervenţiei în cazul în care asupra forţelor de ordine se exercită violenţe, care pun în pericol iminent viaţa, integritatea corporală sau sănătatea acestora or a altor persoane sau când există indicii temeinice că participanţii pregătesc sau au comis deja o faptă ilegală. La audierile de ieri, din Comisia pentru apărare din Senat, prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, a declarat că „nu a semnat un ordin de evacuare a manifestanţilor din Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august, ci a aprobat un ordin dat de Jandarmerie”. Legiuitorul nu a găsit de cuvinţă să precizeze dacă „aprobarea prefectului” în astfel de cazuri este scrisă sau verbală, dar cert este că prefectul Capitalei „bâjbăie” şi a bâjbâit mereu, deşi a avut informaţii, deloc vagi, despre amploarea evenimentului la care ne referim. Tot Legea 60/1991, republicată, la articolul 20, face referire la folosirea forţei, la care se apelează numai după avertizarea şi somarea participanţilor de a se dispersa, de către şeful dispozitivului de ordine. Avertizarea se face prin semnale sonore sau luminoase, atragerea atenţiei participanţilor, prin mijloace de amplificare sonoră ş.a.m.d. Dacă admitem că Legea 60/1991, republicată, nu este una „exhaustivă”, în sensul să lămurească orice detaliu posibil, a se petrece la un eveniment complex, cum este un miting de protest, ea nu este însă nici excesiv lacunară. Chiar dacă discuţia subiectivă despre disproporţionalitatea intervenţiei jandarmilor, cum s-a întâmplat pe 10 august a.c., rămâne una mereu suspendată. Să mai spunem că organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise, constituie contravenţie, potrivit legii, după cum constituie infracţiune împiedicarea forţelor de ordine de a-şi exercita atribuţile legale privind asigurarea ordinii adunărilor publice. Dacă raportăm „momentul 10 august”, din Capitală, la „momentul 2-3 septembrie” din Chemnitz (Germania), putem reflecta, în cunoştiinţă de cauză, la ceea ce presupune şi ceea ce numim „disproporţionalitatea intervenţiei”. Cu toate acestea, premierul Viorica Dăncilă va da explicaţii în Parlamentul European despre intervenţia Jandarmeriei din 10 august.
