„Moţiunea a fost introdusă pentru ca românii să vadă cine şi-l asumă pe Victor Ponta”

0
728

Liberalii au depus moţiunea de cenzură “Alege între România şi Ponta, un premier compromis. Demite-l pe Victor Ponta”, documentul fiind semnat de 180 de parlamentari. Moţiunea va fi citită în plenul reunit al Parlamentului miercuri, 23 septembrie, la ora 10.00, urmând ca dezbaterea şi votul efectiv privind soarta Cabinetului Ponta să aibă loc marţi, 29 septembrie, începând tot cu ora 10.00. Parlamentarii de Dolj, senatorul Mărinică Dincă şi deputatul Constantin Dascălu au susţinut ieri, o conferinţă de presă pentru explica de fapt, ce vizează această moţiune şi ce şanse are să treacă.

Senatorul Dincă a spus clar că PNL nu va face coaliţie cu PSD pentru a forma un nou guvern, dar nu a exclus celelalte variante care ar lua în calcul şi o alinţă cu UNPR şi UDMR. „De ceva vreme avem un premier care este acuzat de înşelăciune, evaziune fiscală, fals şi uz de fals, precum şi de spălare de bani. În acest moment procesul se află la ÎCCJ, fiind trimis în judecată iar din punct de vedere politic, pentru că nu vreau să mă refer la partea juridică, aici lucrurile fiind foarte clare, dar din punct de vedere politic şi din punct de vedere al conseciinţelor asupra imaginii României, lucrurile sunt dramatice. Acum două săptămâni, preşedintele PPE, domnul Daul, i-a cerut demisia, oamenii politici la nivelul Comisiei Europene aveau şi vor avea posibilitate să-l convoce pe premierul României la diverse acţiuni, dar din păcate, România nu va mai putea fi reprezentată la acest nivel pentru că nu va mai fi chemat şi cu atât mai mult, nu va putea să meargă la aceste evenimente. Suntem în situaţia în care avem un moment în care trebuie să discutăm cu FMI iar domnul Ponta care este acuzat de fals şi uz de fals ar trebui să semneze un document în acest sens, dar gradul de credibilitate a lui Ponta este extrem de scăzut şi cu siguranţă România va mai pierde odată pentru că nu există încrederea necesară pentru a semna un acord în acest sens. Moţiunea a fost introdusă foarte clar pentru ca românii să vadă cine şi-l asumă pe Victor Ponta, pentru că în ultimle două luni de zile, s-a vehiculat inclusiv de partidele care-l susţin, că e un premier tehnocrat. Dar toată lumea ştie că Ponta e membru PSD şi este într-un guvern PSD-UNPR şi susţinut şi de Tăriceanu, iar aceştia trebuie să şi-l asume cu toţii în Parlament. Dar sunt mulţi parlamentari de la arcul puterii, care au evitat zilele acestea să spună care le este poziţia, dar în mod cert vor veni şi vor vota moţiunea pentru că la nivelul României este un blocaj total. Nici instituţii din afară nu discută cu România, cu premierul dar nici instituţii din interior nu mai reacţionează corespunzător pentru că au în frunte un premier într-o situaţie  delicată”, a precizat senatorul Mărinică Dincă.

„Premierul insensibil la semnalele date de societate civilă…”

Deputatul Constantin Dascălul l-a completat pe colegul de Parlament, subliniind faptul că Victor Ponta nu a făcut ceea au făcut alţi lideri politici europeni, suspectaţi de corupţie şi anume să-şi dea imediat demisia. „Avem un premier care nu ţine cont de toate semnalele legate  de cobaterea corupţiei, nu ţine cont de cutumele existente la nivel european şi de ceea ce fac în mod obişnuit oamenii politicieni  din ţările europene civilizate şi unul din cele elocvente cazuri este cel mai preşedintelui Germaniei. Numai pentru faptul că au apărut în presă astfel de acuzaţii şi-a dat imediat demisia din funcţie, deşi apoi a câştigat în instanţă, dar este o cutumă la nivel european, vizavi de oameni politici care reprezintă state şi anume să nu pună la îndoială credibilitatea statului respectiv. Vedem că acest lucru în România este perpetuat de multă vreme. Domnul Ponta este insensibil la toate semnalele care îi vin şi din presă şi din societatea civilă dar şi din sondajele de opinie, unde reyultatul este foarte clar, populaţia fiind de părere că ar trebui să demisioneze. Nu reacţionează nici la semnalele din afara ţării, la nimic”, susţine deputatul doljean.