Prostia ca vulnerabilitate la securitatea naţională

0
23

Cine a crezut vreodată că prostia românească stă pe loc, încremenită, şi nu proliferează şi în democraţie s-a înşelat amarnic. Nu se mai urcă nucile în pod cu furca, nici nu se mai aduce soarele cu târna în locuinţă şi nici nu se mai urcă vaca pe stogul de fân. Adaptându-se atât de bine noului context istoric, liberalismului, pieţei libere, prostia a ajuns să fie confundată cu inteligenţa. Ceea ce ţine de noul ambalaj al prostiei este că proştii de astăzi, scump înveşmântaţi, gândesc mai mult, duc mâna la tâmplă, se concentrează până la extenuare, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, în comparaţie cu proştii de odinioară, şi apoi îi dau drumul. Nu-i de glumă cu prostia dacă priveşti gestaţia ideii de salvare a Oltchimului de către popor. Prostia s-a rostogolit până când n-a mai putut fi oprită. Încât primul aliat de nădejde al lui Dan Diaconescu a devenit prostia rafinată a celor din spaţiul public. Când patronul de la OTV bătea câmpii pe postul său de televiziune, cu concepţia lui economică ultrapopulistă de pricopsire a neamului românesc, după ce-l îndemnase să depună bani în sistemul de loterie Ogică-Diaconescu, privea cine dorea. Până adormea cu ochii pe ecran. Când însă a devenit invitat aproape sistematic la un alt post de televiziune publică, RTV, cu prezenţe realmente onorabile, ceva a părut suspect, că nu murea de curiozitate lumea să afle cugetările „domnului Dan” privind salvarea petrochimiei româneşti. Circul sordid la care s-a ajuns nu mai poate continua. Dacă în spatele lui ar fi fost un consorţiu internaţional cu cifră uimitoare de afaceri (8,5 miliarde de euro), de ce l-ar fi ales pe Dan Diaconescu ca interfaţă? De ce în caietul de sarcini n-au fost introduse exigenţe riguroase privind prezentarea unei scrisori de garanţie bancară pentru sumele incluse în ofertă şi experienţă în domeniu a investitorului? Să ne înţelegem: dincolo de valoarea de piaţă a Oltchim, discutabilă, ceea ce conta şi contează este problema socială, a angajaţilor, devenită fitilul unei bombe care poate oricând sfârâi. Toţi angajaţii Oltchim, dar şi cei ai furnizorilor şi beneficiarilor din amonte şi aval, au devenit o masă de mormăitori. Poate fi acceptată ideea că actualul guvern a preluat în braţe de la precedentul guvern, aşa cum se spune, un cartof fierbinte, ţinut ascuns. Dar asta este o altă discuţie, deşi tocmai acum l-a găsit pofta de taifas pe Adriean Videanu, fost ministru al Economiei în Guvernul Emil Boc, când soluţiile salvatoare sunt aşteptate de la actualii locatari ai Palatului Victoria. Ceea ce a apărut nou, aşadar, în istoria prostiei este prostul tragic. Până acum incompatibile, tragedia şi prostia au pus capăt unei iluzii. Proştii se zbuciumă acum, zadarnic, îşi pun probleme, se îndoiesc. Dan Diaconescu se vede somat de Guvern să semneze şi să plătească până luni, după ce, prin avocaţii săi, a introdus o acţiune la Tribunalul Vâlcea prin care urmăreşte eliminarea din creanţa AVAS, în cazul Oltchim, a sumei de aproximativ 130 de milioane de euro, dobânzi la datoria combinatului. Potrivit datelor prezentate de OPSPI, AVAS are asupra Oltchim o creanţă de aproximativ 165 de milioane de dolari (obligaţie principală) şi 554 de milioane de lei (dobândă finală). Tot avocaţii lui Dan Diaconescu au mai declarat că oferta pentru Oltchim rămâne în picioare. La rândul său, premierul Victor Ponta, profitând de o aniversare rotundă (30 de ani) la fabrica de ţevi TMK – Artrom Slatina, care are patronat rusesc, a spus: „Mi-aş fi dorit, domnule ambasador, ca şi la Oltchim să fi avut un mare investitor rus”. O declaraţie la care postul de radio „Vocea Rusiei”, extrem de atent la derularea privatizării Oltchim, n-a rămas indiferent.