Ateliere de creaţie handmade pe esplanada TNC, în week-end

0
390

Craiovenii sunt invitaţi, din nou, să-şi demonstreze priceperea şi creativitatea în cadrul atelierelor de creaţie handmade „Tainele bijuteriilor” şi „Handmade”, care se vor desfăşura în cadrul proiectului „Bizarre Bazaar”. Implementat de Grupul Informal „Carousel Project”, prin programul „Tineret în Acţiune”, proiectul este realizat în parteneriat cu Primăria municipiului Craiova, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Muzeul Olteniei şi Asociaţia Tinerilor cu Iniţiativă din România.

Astfel, după ce săptămâna trecută şi-au dat întâlnire pe terasa Irish Way Pub, sâmbătă, 29 septembrie, doritorii sunt aşteptaţi, între orele 11.30 şi 17.30, pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. «Pentru că participanţii la atelierul „Tainele bijuteriilor” au insistat să se reîntâlnească cu trainerii şi să continue activităţile, organizatorii au hotărât ca sâmbătă să aibă loc ambele ateliere. Fiecare va dura minimum trei ore, în timpul cărora vor fi parcurse toate etapele procesului de creaţie. La final, cursanţii vor şti să creeze singuri bijuterii, pentru ei, pentru cei dragi şi, de ce nu, pentru târgurile viitoare „Bizarre Bazaar”. În plus, ei îşi vor putea lua acasă bijuteriile şi obiectele decorative realizate în timpul atelierului», a declarat Roxana Preoteasa, lider al Grupului Informal „Carousel Project”.

În cadrul atelierului „Tainele bijuteriilor” participanţii vor învăţa să creeze bijuterii cu pietre semipreţioase (trainer Roxana Preoteasa), sârmă de modelaj argintată (Luminita Vîrtineanu – „Delilah Ro”), sârmă de cupru (Onuţ Anghelina), croşetate (Mădălina Stoica), lut polimeric (Alexandra Stelea – „Happyart” şi Denisa Coteanu). La „Handmade” vor deprinde tehnica decoupage/şerveţelului (trainer Alina Crina Mureşan), tehnica mozaicului (Miruna Căminescu), quilling (Monica Sorescu), origami (Sebastian Viscol), pictură pe sticlă şi ceramică (Roza Martin), cusături populare româneşti (Iuliana Mihai). Pentru înscrieri cei interesaţi pot suna la numnărul de telefon  0736.388.722 sau scrie pe e-mail le_bazar_bizarre@yahoo.com.