Aproape de Lorena

0
330

Mai bine de un an de când Lorena Stamate trăieşte coşmarul unei boli necruţătoare, o tumoare cerebrală pe care nici o intervenţie chirurgicală şi nici un tratament medical nu au reuşit să o îndepărteze definitiv. Toate strădaniile au avut efecte de scurtă durată şi consecinţe de trei ori mai grave. Formaţiunea malignă s-a dezvoltat după operaţiile chirurgicale ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, iar starea de sănătate a copilei în vârstă de 13 ani s-a înrăutăţit mereu. Altădată un copil vesel şi plin de energie, Lorena nu a mai părăsit patul de spital de luni de zile şi orice clipă în care nu simte durere e o oază de linişte şi o licărire de speranţă. Cu ochii sceptici ai părintelui îngrijorat, Teodora Stamate aseamănă clipa de uşurare calmului de dinaintea furtunii. Durerile de cap ale micuţei paciente s-au intensificat, tumora a ajuns la dimensiunile unui pumn, apăsându-i pe creier, iar joia trecută, inima i s-a oprit, medicii fiind nevoiţi să o resusciteze pentru a-i reda pulsul.

Pentru oamenii care doresc să o ajute există un cont deschis la Banca Unicredit Ţiriac, filiala Craiova, pe numele Zenovia Teodora Stamate. Numărul de cont în lei este: RO15BACX0000003467231000.

Despre Lorena am mai scris şi continuăm să o facem pentru că ea are nevoie de ajutorul nostru şi al vostru. Toate sumele de bani donate până acum de oamenii cu suflet au ajuns acolo unde trebuia: în contul mamei, care are de cumpărat medicamentele ori echipamentele sanitare, necesare îngrijirii fiicei sale. Fără aceşti bani, mama, singură în această luptă pe viaţă şi pe moarte, nu ar mai fi făcut faţă cheltuielilor. În ultimul an, dascăl fiind, a renunţat la catedră ca să fie în permanenţă în preajma fetei. Deznădăjduită, Teodora Stamate a ajuns capătul puterilor şi la fundul sacului, fiind nevoită să ceară sprijin pentru binele copilului său. A avut alături familia, prietenii, dar şi mulţi străini, oameni care, impresionaţi de trista poveste, au scos din buzunarul propriu atât cât au putut. Punând mână de la mână, au păstrat vie încrederea Lorenei într-o minune.

Tumora are dimensiunea unui pumn

Din păcate, starea gravă în care Lorena se află îi trezeşte tatălui său doar indiferenţă. Contribuţia materială nici nu intră la socoteală, devreme ce acesta nu a avut nici măcar tăria firească, de altfel, să pună mâna pe telefon şi să afle că joi seara, pe când el îşi vedea liniştit de treburi, fiica sa suferea un stop cardiac.  Medicii au resuscitat-o atunci pentru a-i reda bătăile inimii. Ca şi până acum, mama a fost lângă ea. Şocul i-a sugrumat vocea şi i-a stins dintr-o suflare flacăra speranţei, pe care o purta cu îndârjire. Copila e tot la spital, a schimbat secţia însă, e la Reanimare, semn că lucrurile nu merg spre bine. Mai mult, examenul radiologic arată că tumora s-a mărit, ajungând la dimensiunea unui pumn, un pumn greoi şi necruţător, ce-i apasă pe creier. Suferinţa e de neînchipuit. Durerile de cap nu mai contenesc şi au crescut în intensitate, astfel că morfina a devenit aproape inutilă în acest stadiu avansat al bolii.

Teodora Stamate: „Inevitabilul se poate produce oricând”

Diagnosticul medicilor la externarea Lorenei, după prima operaţie, cuprindea nu mai puţin de şapte puncte: „Tumoare cerebrală frontală stânga operată, crize epileptice parţiale hemicorp drept cu generalizare secundară, sindrom de hipertensiune intracraniană, obezitate grad I, edem papilar, insuficienţă respiratorie acută tranzitorie, anemie acută post-operatorie compensată”. Pentru mamă, verdictul specialiştilor a fost clar. Copilului său i-a fost dat să lupte cu „o boală ascunsă, care omoară un suflet nevinovat şi, până să-l omoare, îl chinuie”. Aşa s-a şi întâmplat. Din 8 iunie 2010, tânăra pacientă a intrat de patru ori în sala de operaţie şi a petrecut cea mai mare parte a timpului său pe patul de spital. Tumora nu şi-a găsit leac nici în România, Turcia sau Italia. Semnele bune apărute după controlul de la începutul lunii mai, în Italia, au fost contrazise, la scurt timp, de o nouă criză care i-a şocat pe medici. Formaţiunea extirpată printr-o intervenţie chirurgicală complicată se dezvoltase din nou, în decurs de zece zile. Aici s-a încheiat şirul operaţiilor pentru Lorena. Inima nu i-ar mai rezista alteia, iar tumora alipită nervilor nu poate fi extirpată în totalitate fără consecinţe grave asupra sistemului nervos şi locomotor al pacientei. Medicina e neputincioasă în clipa de faţă. „Inevitabilul se poate produce oricând”, traduce Teodora Stamate opiniile avizate ale medicilor.