Adevărat este că Marcel Ciolacu, în discursul său la Congresul PSD de sâmbătă, a evitat pe cât i-a stat în putinţă „zonele mlăştinoase”, existente în relaţiile celor două partide mari, care alcătuiesc coaliţia de guvernare, dar au avut grujă alţii din propriul partid să-şi trosnească, destul de grosier, partenerii de guvernare, deşi în discuţie erau teme majore din propriul partid. Că atacurile din PSD fuseseră provocate de cele din PNL este o realitate, dar directiva lui Marcel Ciolacu, suficient de sigur pe sine, putea prevedea, prin tactul politic, pe care îl are, să nu permită depăşirea unor cote de inundaţie. Crin Antonescu, fost lider al PNL, unul din oratorii de ţinută ai partidului, deşi a lăsat moştenire… pe Klaus Iohannis, spunea duminică seara la Antena 3 CNN că atacurile reciproce, dintre unii şi ceilalţi, fac parte dintr-o piesă clasică de teatru, adăugând că liberalii lovesc pentru a-şi maximiza electoratul, în lupta împotriva PSD, iar PSD pune aceleaşi plăci, între care pe aceea că „nu mai vor preşedinte de dreapta”. Şi a mai anticipat Crin Antonescu un apel la un repertoriu vetust: posibilul strigăt de luptă împotriva ciumei roşii, deşi fundamentele pe care stă această coaliţie a stabilităţii sunt departe de a fi zguduite. „Eu nu pun la îndoială autenticitatea nemulţumirilor din PNL sau PSD. Sunt mulţi care chiar n-ar vrea să fie împreună, dar evident că este foarte profitabilă şi această parodie şi această convieţuire pentru conducerea partidelor”. Acum, problema este alta: când social-democraţii îi au ca tenori pe Alfred Simonis, ex-preşedinte interimar la Camera Deputaţilor, noul preşedinte la Consiliul Judeţean Timiş sau pe Sorin Grindeanu, iar liberalii îşi încearcă detenta morală prin europarlamentarul Rareş Bogdan sau Lucian Bode discuţia e lipsită de sens. N-au fost pe listă comună la europarlamentare, nu s-au salvat prin comasarea localelor cu europarlamentarele, şi nu din generozitate, ci din interes, ce i-a apucat? Mai cumpătat, aparent, s-a arătat purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, care a făcut apel la temperarea un pic a discursului liberal „pentru a nu arde toate podurile”, având în vedere că şi unii şi alţii ar putea colabora din nou la guvernare, după alegerile parlamentare la sfârşitul acestui an. Nu puteau însă lipsi aceste contre contondente, de pe ambele maluri ale coaliţiei, dacă intenţia coabitării viitoare este avută în vedere? Crin Antonescu a făcut însă în dialogul său cu Răzvan Dumitrescu o observaţie de-a dreptul insolită: el s-a întrebat în privinţa liniei de demarcaţie clară, din punct de vedere doctrinar, între cele două partide. Cerând un congres extraordinar pentru alungarea „derbedeilor” de la vârful PNL, pentru că liderul Nicolae Ciucă este sufocat de mediocritate şi impostură, Crin Antonescu s-a hazardat: la congresul prevăzut pentru 25 septembrie, când PNL îşi va oficia candidatul la preşedinţie, nu aşa ceva se va discuta. Ci despre unitate, spirit de luptă ş.a.m.d.. Una peste alta, momentul unei astfel de gâlceve nu e bine ales. Marcel Ciolacu afirma la Congresul partidului său că România nu e în război. Cu toate acestea garnituri de tren cu echipamente de luptă, care ajung în Ucraina, traversează România. Şi e corect acest lucru. Incorect este însă să nu ţinem seama de gravitatea momentului, şi să ne complacem într-o bălăcăreală ieftină, sterilă, anacronică şi contraproductivă, prin maimuţăreli obosite.
