Traseismul politic, o boală fără leac

0
294

Mare şi necurmată discuţia despre racolările de primari PSD, convinşi să candideze din partea liberalilor la alegerile locale. Racolarea de primari şi de parlamentari, organic circumscrisă traseismului politic, e o boală veche şi fără leac, în politica autohtonă. Nici nu apare după 1990, cum am văzut că se clamează, fiindcă aceşti „patinatori politici” au existat şi în perioada interbelică, numiţi fiind „aviatori”. Versatilitatea aceasta până la urmă, o trăsătură de caracter, o regăsim şi la alţii, e drept nu în aceleaşi proporţii –şi cel mai elocvent exemplu îl reprezintă partidul lui Emmanuel Macron (LREM) clădit alminteri „cu materiale de construcţie” împrumutate de la toate partidele. E drept, de la o vreme, nu mai puţin de 33 de parlamentari frondeori (11% din efectiv) au abandonat grupurile de la Adunarea Naţională şi Senat, reconfigurând grupuri de sine stătătoare, încât partidul prezidenţial nu mai deţine majoritatea absolută. Nu suntem oricum originari, ci naufragiul acesta de la stânga la dreapta şi invers nu probează decât faptul că respectivii n-au convingeri de nici o natură, ci doar le mimează. La Dolj social-democraţii au pierdut trei primari –Pleniţa, Bulzeşti, Sopot-, care vor candida din partea liberalilor. Cum de-a lungul timpului şi social-democraţii au preluat primari de la alte formaţiuni politice, inclusiv de la liberali, s-a preferat tăcerea. Acum nici nu există o certitudine deplină, că noii înrolaţi sub alte falduri vor câştiga alegerile necondiţionat, deşi în cazurile enunţate este vorba de trei primari cu notabilă activitate administrativă şi votul pentru funcţia de primar este unul uninominal. De regulă, dar nu întotdeauna, atrage şi votarea listei de consilieri locali, din partea partidului pe care îl reprezintă. Alegerile locale de anul acesta au multe particularităţim cea mai frapantă fiind generată de contextul rigorilor sanitare în care se desfăşoară, campania electorală popriu-zisă fiind perturbată în cel mai înalt grad. În absenţa întâlnirilor cu alegătorii, al dialogului deschis al candidaţilor cu cei de la care solicită votul este foarte greu de făcut cunoscută orice intenţie. La dispoziţie rămâne media şi reţelele de socializare. Se discută mult despre participarea la vot, anticipându-se chiar minimul de prezenţă. E hazardată orice estimare, fiindcă s-au mai ţinut alegeri în ţări europene –locale, parlamentare- şi prezenţa la urne a fost una rezonabilă. Situaţia sanitară actuală va impune însă măsuri excepţionale: purtarea măştii, atât de alegători cât şi de membrii secţiilor de votare, dezinfecţia cu gel hidro-alcoolic, apă şi săpun, reducerea la minim a personalului în secţiile de votare, prioritate pentru persoanele vulnerabile ş.a.m.d.. Să revenim: traseismul politic spune totuşi câte ceva, fiindă suntem identificaţi după ideiele în care credem. În măsura în care avem nevoie într-adevăr de partide politice, fiindcă nu există democraţie fără partide politice, şi orice joc implică identitatea jucătorilor, pentru că altfel nu putem face distincţia între un jucător şi celălalt, traseismul politic nu rămâne decât blamabil. Expresia unui anumit tip de caracter. Dacă aşa ceva mai contează.