Programul „Meserii pentru România” susţine şcolile postliceale care formează meseriaşii de mâine

0
417

Recent s-a lansat programul „Meserii pentru România”, primul proiect în cadrul platformei cu acelaşi nume. Programul susţine şcolile postliceale care contribuie la educaţia formală a „gulerelor albastre” şi a fost creat ca urmare a celui mai recent studiu despre statutul meseriilor în Romania.

Studiul a relevat că peste 53% dintre tinerii între 18 şi 24 ani s-ar orienta către meserii, 71% dintre ei crezând că o meserie se învaţa cel mai bine la şcoală. „Prin proiectul «Meserii pentru România», reamintim românilor importanţa pe care meseriile şi meseriaşii buni o au pentru dezvoltarea societăţii. Vrem să îi încurajăm şi susţinem pe tinerii de astăzi care s-ar orienta către o meserie, chiar dacă aşa-zisa categorie a «gulerelor albastre» nu intră în topul profesiilor respectate de români”, a precizat Narcis Horhoianu, director de marketing Heineken  România, compania care are în portofoliu berea Bucegi, cei care au lansat de fapt acest proiect.

Trei şcoli postliceale vor fi finanţate în cadrul acestui programului

La ora actuală, muncitorii sunt foarte căutați pe piața muncii: peste 15.000 slujbe scoase la concurs de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă se adresează celor cu studii medii și profesionale. Cu toate acestea, muncitorii necalificaţi au o pondere mare în rândul populaţiei, fiind a 3-a cea mai frecventă ocupație, după agricultori şi vânzători, potrivit studiului „Meserii pentru Romania”. Programul este implementat în colaborare cu organizaţia non-guvernamentală Junior Achievement şi se adresează claselor cu tineri peste 18 ani. Trei dintre aceste şcoli vor primi, în urma unui concurs de proiecte, finanţare din partea Bucegi în valoare de 97.500 de lei, pentru fiecare dintre proiectele câştigătoare. Prin acest proiect li se acordă şansa să-şi doteze atelierele profesionale sau să investească în materiale didactice. Sunt o opţiune viabilă pentru tinerii care nu urmează o facultate. Proiectul are şi o componentă educaţională, echipele participante putând să realizeze proiecte de colaborare cu mediul de afaceri.

Desfăşurarea programul

În perioada 22 septembrie-17 octombrie 2014, se pot înscrie pe platforma www.meseriipentruromania.jaromania.org, cu unul sau mai multe proiecte care au scopul de a creşte calitatea actului educaţional. Juriul va evalua aplicaţiile în perioada 20-26 octombrie 2014, iar cei trei câştigători vor fi anunţaţi în intervalul 27-31 octombrie. Proiectele vor fi implementate în şcoli, în perioada 31 octombrie-17 noiembrie, cu ajutorul organizaţiei Junior Achievement. Regulamentul concursului şi alte detalii legate de acest proiect pot fi consultate pe site-ul:www.meseriipentruromania.ro