Minsk: Întâlnire între Vladimir Putin, Petro Poroşenko şi Katerine Ashton

0
354

Întâlnirea de astăzi, din capitala Belarusului, este într-un fel inedită, în sensul că este cea de-a doua între Vladimir Putin şi omologul său ucrainean, după cea care a a avut loc pe plajele Normandiei, în iunie. Vor mai fi prezenţi doi autocraţi: Alexandre Lukaşenko şi Nursultan Nazarbaev, preşedinţii Belarusului şi Kazakstanului. Summit-ul informal are loc într-un moment în care conflictul ucrainean este acutizat şi soluţiile identificate, până în prezent, s-au dovedit sterile. Vladimir Putin dezminte cu obstinaţie orice ajutor militar acordat insurgenţilor din Donbass şi cere omologului ucrainean să pună capăt operaţiuniilor militare „punitive” contra populaţiei civile ucrainiene. La rândul său, ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, a anunţat, ieri, intenţia de a trimite un nou convoi umanitar în regiune după cel de zilele trecute, care a ulcerat Occidentul. Evocată este şi organizarea unei mese rotunde în prezenţa insurgenţilor din Donbass. Petro Poroşenko, care a confirmat alegeri legislative anticipate, caută o alternativă, sperând în susţinerea omologilor kazah şi bielorus, membri ai Uniunii Eurasiatice, dar slabe speranţe. Potrivit Kievului, mai multe blindate ruseşti se află la sud de Donţk, principalul fief al insurgenţilor şi circa 10 paraşutişti ruşi au fost arestaţi în estul ţării. Serghei Lavrov a evocat o dezinformare. În fapt, Kremlinul nu doreşte altceva decât obţinerea de garanţii din partea Kievului sau a NATO că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică, dar evocată este şi o posibilă federalizare a statului ucrainean.