Good morning, buenas dias şi bongiorno la… Întorsura

Întorsura e o comună măruntă, ascunsă între Radovan şi Cerăt, vizibil depopulată după înfăţişarea gospodăriilor, mai toată lumea în putere trudind prin Spania şi pe unde a mai văzut cu ochii, pentru a câştiga un bănuţ. A fost parte a comunei Radovan, dar s-a vrut comună de sine stătătoare şi a răzbit în această privinţă. N-a răzbit în alte deziderate, din varii motive, deşi centura de asfalt, aidoma unui brâu, permite legătura între două drumuri naţionale. Într-o zi deloc îndepărată, comuna se va lăsa absorbită, fie de Radovan, fie de Lipov, dar să nu ne hazardăm. Atât cât se întinde aşezarea, tăiată de pârâiaşul Jivan, până întâlneşte Desnăţuiul, gravitează în jurul unei exploatări agricole, „Agrifarm”, una dintre cele mai performante din judeţ, administrată de Andreas „Ioci” Fridman, un „neamţ”, deşi se consideră român get-beget, stabilit de mulţi ani aici, „fiindcă şi în deşert poţi creşte trandafiri”, cum mărturiseşte. Siluetele impunătoarelor silozuri şi crucea bisericii din comună se zăresc din depărtare şi vestesc o aşezare „ca o santinelă”, pentru care nefericirea n-a fost o toană, ci o stare de spirit. Între hotarele sediului „Agrifarm” şi restul comunei contrastele sunt copleşitoare. Adică, într-o parte vezi un capitalism autentic, robust şi sănătos, iar în partea cealaltă ruinele fostei agriculturi cooperatiste. Până la urmă, descrierea asta e cam inutilă, fiindcă altul era scopul acestor rânduri: de o vreme, într-o sală îngrijită, chiar foarte îngrijită, în vecinătatea bisericii, circa 30 de copii din comună urmează cursuri de engleză, italiană şi spaniolă, ţinute de profesori voluntari. Ei, chiar voluntari nu sunt ei, dar aşa i-a numit „Ioci” Fridman, căruia îi aparţine iniţiativa, convins că „nu le face rău” să înveţe limbile străine menţionate. „Dacă mâine, poimâine vor pleca spre alte zări, cum au făcut părinţii lor, lăsându-i în grija bunicilor şi a rudelor, cel puţin să se descurce cât de cât”. Vor urma şi cursuri de informatică, accesul la Internet fiind deja asigurat. În curând, pentru bătrânii aşezării – neajutoraţi şi părăsiţi de puteri – o cantină socială a „Agrifarm” le va asigura gratuit prânzul. Fără enfază, fără dorinţa expresă de a epata, „Ioci” Fridman opinează că nu poate rămâne indiferent la nenorocirea atâtor şi atâtor oameni lipsiţi de vlagă. Mai ales aproape de capătul unui an agricol în care toate i s-au aşezat ca niciodată, atingând performanţe la care nu se gândea (4.000 kg rapiţă/ha, 6.000 kg grâu/ha, 4.500 kg orz/ha). Şi vine floarea-soarelui şi porumbul, cu bune rezultate. În rest, Andreas Fridman, cu vorba aşezată, stăpân pe sine, temerar şi convins de propria iscusinţă, priveşte jur-împrejur şi nu-i vine să creadă că, beneficiind de pământuri atât de fertile, mulţi dintre doljeni trăiesc la limita sărăciei. Dar nu-şi pierde încrederea, chiar şi în oameni, cum s-a confesat preotului, într-o discuţie despre propria religie. Ceea ce, până la urmă, e mare lucru.