Un incendiu de proporţii a mistuit, ieri după-amiază, anexa unde era amplasată centrala termică, magazia de lemne, dar şi o parte din acoperişul unui imobil situat pe Aleea 1 Plaiul Vulcăneşti din Craiova, vis-a-vis de hotelul Sydney. Două echipaje de pompieri au luptat cu flăcările mai bine de o oră, din fericire incendiul fiind lichidat înainte de a face pagube mai mari.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au fost solicitaţi, ieri după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa ocupată de Marinel Crişan, la ieşirea din Craiova către „Metro”, pe Aleea 1 Plaiul Vulcăneşti, vis-a-vis de hotelul Sydney. În momentul când au ajuns la faţa locului cele două echipaje de pompieri de la Detaşamentul 2 Craiova, ardea o anexă gospodărească, în care era amplasată centrala termică a locuinţei, flăcările extinzându-se şi către acoperişul casei şi o magazie plină cu lemne. După mai bine de o oră de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să lichideze incendiul, fără a mai fi afectate locuinţele învecinate. În urma cercetărilor efectuate de specialiştii ISU Dolj, s-a stabilit că flăcările au fost generate de un scurt-circuit la instalaţia electrică apărut în încăperea unde era centrala locuinţei.
„Pompierii au lichidat incendiul în limitele găsite, fiind afectat acoperişul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 15 metri pătraţi, anexa gospodărească şi magazia de lemne. S-a stabilit că incendiul a fost generat de un scurt-circuit electric”, ne-a declarat plt. Cătălin Colteve, din cadrul Biroului de Presă al ISU Dolj.