Crăciun a ajuns la Alro

0
478

Fostul atacant al Universităţii Craiova, Cătălin Ştefăniţă Crăciun, a semnat cu divizionara secundă Alro Slatina, pentru care au mai optat în vara aceasta alţi doi alb-albaştri, Olivian Surugiu şi Ovidiu Stoianof. Crăciun va împlini astăzi 20 de ani şi ar putea debuta pentru noua sa echipă chiar mâine împotriva Politehnicii Timişoara, în etapa a doua a eşalonul secund. „Mă bucur că voi avea ocazia să joc din nou, mai ales că nu sunt departe de casă. Îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat cu Universitatea, dar, faţă de suporteri, care nu mai au echipă, pentru noi, jucătorii viaţa merge înainte şi putem să ne continuăm cariera în altă parte. Sper să joc în primul rând, pentru că Alro are un lot bun, şi să reuşim să ne îndeplinim obiectivul” a spus Crăciun. Atacantul va fi antrenat din nou de Cornel Papură, cel care l-a propulsat de la Primăvara Craiova către Universitatea, pentru care a debutat la numai 16 ani într-un meci disputat pe „Extensiv” cu Oţelul Galaţi. Crăciun a bifat 7 prezenţe în tricoul Ştiinţei şi a avut ghinionul de a se suferi o accidentare gravă în ultima etapă a sezonului 2009-2010, contra Oţelului, în urma căreia şi-a revenit total abia acum. Crăciun a suferit o ruptură a ligamentelor încrucişate şi colaterale, similară cu cea a lui Florin Costea, pe care de altfel îl înlocuise în lotul Ştiinţei. În 2009 Crăciun a fost împrumutat la Gaz Metan CFR Craiova, pentru care a marcat de 4 ori în 11 meciuri în liga secundă.