CPI: Karim Khan a fost demis din funcţia de procuror

0
3

Ceea ce era previzibil s-a întâmplat: procurorul Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, a fost demis din funcţia deţinută, după ce organul de conducere al instituţiei concluzionase că acesta comisese abateri grave, respectiv de abuz sexual. Statele membre ale CPI au votat vineri pentru demiterea procurorului britanic, o mişcare fără precedent, care încheie un episod şi stânjenitor şi dăunător pentru instanţă, la doi ani după ce acuzaţiile au fost evocate pentru prima dată. 82 din cele 125 de state membre ale Curţii au votat în favoarea demiterii lui Khan, în cadrul unei sesiuni speciale la sediul ONU din New York. Votul vine în urma unui lung proces disciplinar, care a examinat acuzaţiile de abuz formulate de o femeie care a lucrat la CPI. Khan a negat toate acuzaţiile împotriva sa inclusiv comportamentul sexual, coercitiv şi neconsensual, pe o perioadă lungă de timp. Avocat de profesie, Khan a fost ales în 2021 pentru un mandat de 9 ani, la conducerea departamentului de urmărire penală al instituţiei, care are sarcina de a investiga şi de a aduce în judecată persoanele acuzate de atrocităţi. În timpul mandatului său deciziile lui Khan de a obţine mandat de arestare pentru preşedintele rus Vladimir Putin şi prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu au ridicat vizibilitatea CPI. În săptămâna trecută, într-un interviu acordat Christinei Amanpour de la CNN, colaboratoarea a contestat acuzaţiile conform cărora ar fi fost un fel de agent de stat. Avocaţii lui Khan au declarat repetat că acesta neagă categoric faptul că ar fi hărţuit sau maltratat vreo persoană. Demiterea vine în contextul în care instanţa se confruntă cu presiuni, inclusiv ameninţări reînnoite din partea SUA. Administraţia Trump a impus sancţiuni mai multor judecători şi procurori CPI şi săptămâna trecută a promis că va dezactiva sistematic capacitatea CPI de a funcţiona. Oficiali de la Haga nu se aşteaptă ca ostilitatea guvernului SUA să se diminueze, odată cu schimbarea procurorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *