Accident rutier în comuna Călăraşi, jud.Dolj, soldat , din fericire, doar cu pagube materiale

0
78

Un tânăr de 19 ani, din comuna Ianca, judeţul Olt, a fost implicat într-un accident rutier , care a avut loc în noaptea de 24 /25 iulie pe DN 54 A, în comuna Călăraşi, jud.Dolj.  Acesta a pierdut controlului volanului, într-o curbă, şi a intrat într-un copac şi în gardul unei locuinţe. Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cazul este cercetat de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.

„Poliţia Oraşului Dăbuleni a fost sesizată, în noaptea de 24 / 25 iulie, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe D.N. 54 A, în comuna Călăraşi. La fața locului , s-au deplasat polițiștii,  care au constatat că un tânăr, de 19 ani, din comuna Ianca, judeţul Olt, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Bechet –  Dăbuleni, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un arbust şi gardul unei locuințe. În urma evenimentului , au fost înregistrate doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. De asemenea, acesta a fost sancţionat contravențional, conform prevederilor O.U.G. nr.195/2002 Rep.”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *