România, prima ţară din UE care are un plan cu măsuri privind integrarea în ţara noastră a refugiaţilor din Ucraina

0
421

“Am trecut împreună în ultimele 6 luni prin momente nu numai dificile, dar, aş spune, şi unice în context european în procesul complex de realizare, de construcţie a răspunsului strategic al României la criza umanitară a refugiaţilor din Ucraina. Faptul că astăzi putem vorbi despre intrarea în etapa a doua de intervenţie destinată măsurilor de integrare pe termen mediu şi lung este rezultatul unui efort comun de tip all society response, care a presupus implicarea specialiştilor din cinci ministere, a agenţiilor ONU prezente în România, a tuturor instituţiilor Uniunii Europene prezente în România şi aş sublinia, în mod aparte, a întregii societăţi civile într-o formulă de coordonare şi dialog, pe care am asumat-o la nivelul Guvernului prin Cancelaria prim-ministrului. Pot afirma fără teama că greşesc – România devine, astfel, prima ţară din Uniunea Europeană care are o viziune, un plan pe termen mediu şi lung în ceea ce priveşte modalitatea în care îi vom sprijini pe refugiaţii din Ucraina să se integreze cât mai facil la noi în ţară şi să poată să dobândească acea independenţă personală fără a resimţi toate aceste efecte ale războiului din ţara vecină”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă într-un mesaj online transmis în cadrul conferinţei “A vision for medium and long-term Refugees Response in Europe – Romania’s Plan for an integrated and inclusive response to protect Refugees from Ukraine”.