„Mozaicul” de vară, lansat la Biblioteca Județeană

1
576

Editura AIUS vă invită la lansarea numărului 6-7 / iunie-iulie 2018 al revistei cultură „Mozaicul”, fondată la Craiova în 1838 de Constantin Lecca și apărută azi sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul va avea loc mâine, 27 iulie, ora 17.30, în Sala „Acad. Dinu C. Giurescu” a Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”. Invitați: Maria Dinu, Carmen Făgețeanu, Florina Ungureanu, Cristi Nedelcu și Petrișor Militaru. Moderator va fi Nicolae Marinescu, directorul revistei.

La rubrica „Mişcarea ideilor”, publicația vă propune un dosar dedicat scriitorului francez Rene Daumal, sub coordonarea lui Marius Cristian Ene. De asemenea, în dosar puteți citi şi o cronică la volumul coordonat de Basarab Nicolescu şi dedicat relaţiei lui Rene Daunal cu învăţătura lui G.I. Gurdjieff.

În curând se vor împlini 20 de ani de la apariția, în octombrie 1998, a primului număr din noua serie a revistei „Mozaicul”. „Prilej pentru o firească  reflecție asupra prezenței sale în peisajul cultural local și național. Necesară, în opinia mea, atât pentru configurarea cât mai clară a identității sale după un răstimp semnificativ, dar și pentru înțelegerea contextului sociocultural în care s-a manifestat”, spune prof. Nicolae Marinescu.

Prima constatare este că, deși o revistă „particulară”, susținută prin resursele limitate ale unei edituri private înființată în 1991, AIUS, „Mozaicul” a reușit performanța apariției constante timp de două decenii, „grație și susținerii de care s-a bucurat din parte unor firme private, conduse de întreprinzători instruiți și educați, iar uneori și de către Ministerul Culturii”, mai spune directorul revistei, care continuă reflecția asupra prezenței acestei publicații în peisajul cultural local și național sub titlul „Mozaicul liberal”, apărut în același număr 6-7 / iunie-iulie 2018, care va fi lansat mâine, la Biblioteca Județeană.

1 COMENTARIU

  1. Mulţumesc “Cuvântului libertăţii” pentru solidaritatea arătată efortului cultural pe care îl facem în această parte de Românie, căreia îi aparţinem. Remarcăm că de aproape 30 de ani a fost şi singurul cotidian care a prezenta consecvent fenomenul cultural din acest spaţiu spirutual, asumându-şi, ca şi “Mozaicul”, o misiune socială fundamentală pentru identitatea noastră naţională!Gratitudine şi preţuire!

Comments are closed.