Mangia: “Întâlnim AC Milan în anul greşit”

0
302

Antrenorul Craiovei, Devis Mangia, a prefaţat pentru presa italiană partida de mâine, cu AC Milan

mangia
Devis Mangia

Chestionat de Gazzetta della Sport în privinţa meciului de mâine seară, cu AC Milan, antrenorul Ştiinţei, Devis Mangia, spune că a avut o premoniţie în privinţa acestei trageri la sorţi şi spune că este una ghinionistă, ţinând cont de campania de transferuri a italienilor şi de emulaţia care s-a creat între suporterii rossoneri. “Eu am spus zile la rând în cantonament că vom da peste Milan. Când s-a întâmplat, preparatorul fizic a început să râdă: “Devis, credeam că glumeşti”. Nu glumeam. Problema e că dăm peste Milan în anul greşit”, a declarat Mangia, într-un interviu acordat cotidianului Gazzetta dello Sport. Italienii au avut o campanie de achiziţii spectaculoasă în această vară, cheltuind circa 200 de milioane de euro, aducându-i, printre alţii, pe Leonardo Bonucci, Andre Silva, Hakan Calhanoglu, Mateo Musacchio, Ricardo Rodriguez, Lucas Biglia sau Frank Kessie. Deşi Bonucci şi Biglia nu sunt pe lista UEFA şi nu vor juca la Severin, fostul selecţioner al naţionalei U21 a Italiei ştie că elevii săi vor avea o misiune extrem de dificilă. Tehnicianul de 43 de ani era fan al celor de la Inter Milano, rivala rossonerilor, dar spune că “atunci când antrenezi, pierzi puţin din pasiunea fanului”.

Din cauza Milanului s-au pierdut puncte cu Chiajna?!

Craiova trăieşte intens zilele premergătoare partidei cu echipa care are nu mai puţin de 7 Ligi ale Campionilor în palmares. Mangia admite chiar că şi elevii săi s-au lăsat luaţi de val şi din acest motiv au obţinut doar o remiză în meciul de Liga 1 contra Concordiei Chiajna: “În oraş nu se vorbeşte despre altceva, decât despre Milan. Probabil am pierdut două puncte în campionat din această cauză”. Vorbind despre cei mai importanţi jucători din echipa sa, Devis Mangia a făcut trei nominalizări: “Băluţă e căpitanul, a jucat şi în naţională. E tehnic şi deja a marcat două goluri în campionat. Gustavo e un brazilian nu foarte înalt şi tehnic. Apoi îl avem pe Fausto Rossi. Dacă jucăm în 4-2-3-1, el va fi unul dintre cei doi mijlocaşi centrali”. Antrenorul care a pregătit-o în Serie A pe Palermo e mulţumit de condiţiile pe care le-a găsit în România: “Important e să nu faci clasica eroare a italianului: să-ţi faci o idee fără a vedea lucrurile cu ochii tăi. Eu am venit fără idei preconcepute. Oraşul e liniştit, foarte sigur. Se trăieşte bine, iar clubul e foarte serios. Obiectivul e să ne consolidăm poziţia în vârful clasamentului şi să continuăm să creştem pas cu pas”, a spus Devis Mangia.