Zilele „Marin Sorescu” vor fi organizate în luna august

0
425

Primăria Craiova va organiza Zilele „Marin Sorescu” în această vară. Mai precis, între 15 și 17 august, poetul din Bulzești va fi omagiat din nou în Craiova, orașul în care și-a petrecut toată viața. Primarul Lia Olguța Vasilescu a explicat, într-o conferință de presă, că municipalitatea nu a abandonat ideea organizării acestui festival, dar că data manifestărilor a fost mutată la cererea familiei poetului.

A fost dorința unora dintre membrii familiei să fie mutat , pentru că iarna nu prea ai ce manifestări să faci, în afară de cele festiviste pe care deja le cunoașteți”, a menționat primarul Craiovei. Autoritățile locale se gândesc și ca această ediție a festivalului să fie legată de tabăra de sculptură, aflată la cea de-a doua ediție în Bănie. Sculptorii care vor veni aici din țări din UE se vor inspira din opera lui Marin Sorescu pentru a face sculpturile pe care apoi să le doneze municipalității”, a mai spus Olguța Vasilescu.

Pe lângă tabăra de sculptură care va sta sub semnul sorescian, organizatorii promit și o suită de manifestări în  afară de cele cu care eram deja obișnuiți. „Din punctul meu de vedere, va fi un festival mult mai bun decât era în alți ani”, a avansat deja ideea primarul Craiovei.