Tenis / Victor Hănescu, în sferturi la Gstaad

0
395
Victor Hănescu

Tenismanul Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat, ieri, în sferturile de finală ale turneului de la Gstaad (Elveţia), disputat pe zgură şi dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro. Hănescu a beneficiat în turul doi de abandonul spaniolului Roberto Bautista Agut, cap de serie numărul 8 şi poziţia 48 în ierarhia mondială, în momentul în care românul conducea cu scorul de 7-6 (7/2), 3-2. În sferturile de finală, Victor Hănescu îl va întâlni pe învingătorul partidei dintre elveţianul Roger Federer, cap de serie numărul unu şi locul 5 ATP, şi germanul Daniel Brands, poziţia 55 în clasamentul mondial. Hănescu poate juca astfel a doua oară într-o lună cu Roger Federer, după ce elveţianul l-a eliminat în primul tur pe iarba de la Wimbledon. Pentru calificarea în sferturi de finală la Gstaad, Hănescu va primi 45 de puncte ATP şi un cec în valoare de 12.040 de euro. Perechea Florin Mergea/Lukas Rosol (România/Cehia) s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Gstaad (Elveţia), dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro. Mergea şi Rosol au învins, în sferturile de finală, cu scorul de 7-5, 7-5, după o oră şi 14 minute, cuplul Johan Brunstrom/Raven Klaasen (Suedia/Africa de Sud), cap de serie numărul 2. În semifinale, Florin Mergea şi Lukas Rosol vor întâlni perechea spaniolă Pablo Andujar/Guillermo Garcia-Lopez, care a trecut, cu scorul de 6-3, 6-1, de cuplul Dustin Brown/Paul Haley (germania/Australia), cap de serie numărul 4.

Pentru calificarea în semifinale la Gstaad, Mergea şi Rosol vor primi 90 de puncte ATP şi un cec în valoare de 6.400 de euro.