Sprijin de 2.000.000 de euro pentru digitalizarea cinematografelor europene

0
353

Cinematografele europene care difuzează opere europene non-naţionale vor primi sprijin financiar pentru digitalizarea lor, bugetul total alocat în acest sens prin programul Media al Uniunii Europene fiind de 2.000.000 de euro. Scopul este de a încuraja cinematografele să ruleze un procent semnificativ de opere europene non-naţionale, pentru a exploata posibilităţile oferite de tehnologia digitală, potrivit unui comunicat postat pe ww.media-romania.eu.

Programul se adresează operatorilor europeni independenţi de cinematografe a căror activitate principală este proiecţia de filme. Cei interesaţi să acceseze astfel de fonduri trebuie să aibă sediul într-una dintre cele 27 de ţări ale UE, ţările SEE (Spaţiul Economic European), Elveţia şi Croaţia. Pentru a fi considerate eligibile, cinematografele trebuie să fi proiectat în 2010 cel puţin 50% filme europene, dintre care cel puţin 30% să fie filme europene non-naţionale. Contribuţia financiară atribuită este o subvenţie şi ia forma unei sume forfetare, de maximum 20.000 euro per ecran.

Propunerile pentru accesarea acestor fonduri trebuie să fie trimise până la 15 septembrie 2011 (data poştei), la Education, Audiovisual and Culture Executive Agency (EACEA) din Bruxelles.