Universitatea Craiova a lansat abonamentele pentru sezonul următor

0
676

Clubul Universitatea Craiova a lansat campania de abonamente pentru sezonul următor, iar fanii au fost înştiinţaţi că, printre beneficiile de care au parte ca abonaţi, este şi acela de a afla strategia de transferuri creionată de Costel Gâlcă, respectiv posturile pe care se caută întăriri şi calităţile pe care ar trebui să le aibă jucătorii doriţi de managerul general al Universităţii Craiova.

De asemenea, clubul din Bănie a afişat şi obiectivele pe care şi le-a trasat pentru stagiunea următoare, printre acestea fiind: câştigarea eventului şi „crearea celei mai puternice echipe din ultimul deceniu”. Obiectivele anunţate de Universitatea Craiova:

-„construirea celei mai puternice echipe din ultimul deceniu – ne propunem să formăm o echipă de elită pregătită să facă față oricărei provocări și să aducă bucurie suporterilor noștri”

– „Creștem bugetul echipei pentru a concura serios pentru campionat. Investim nu doar în echipă, ci la toate nivelurile pentru performanță și rezultate”

– „Calificarea în grupele Conference League – Ne angajăm să depășim performanțele anterioare în competițiile europene”

– „Să câștigăm Cupa României și să realizăm dubla, câștigând atât cupa, cât și campionatul”

– „Ne propunem să consolidăm legătura dintre club și suporteri, creând o comunitate strânsă și dedicată în care fiecare fan să se simtă parte din club”

– „Vrem să îmbunătățim atmosfera din stadion pentru a oferi suporterilor un spectacol complet, cântând alături de galerie și continuând spiritul tradițional, aprins al Olteniei. Să reamintim suporterilor din toată țara cine este Universitatea Craiova.

Trei abonați vor fi selectați pentru a participa la conferințele de presă și a pune întrebări jucătorilor și staff-ului. Cinci suporteri vor fi aleși să călătorească cu echipa la meciurile din București.

Preţurile abonamentelor sunt: 249 de lei la peluză (199 de lei la reînnoire), 499 de lei la tribuna a II-a (399 de lei la reînnoire), 1299 de lei la VIP (1099 de lei la reînnnoire). Există reduceri pentru studenţi (129 de lei la peluză, 99 de lei la reînnoire), seniori (349 de lei la tribuna a II-a, 299 de lei la reînnoire, precum şi variantele „familiy stand” şi „corporate”.

Totodată, clubul din Bănie a anunţat că vinde parkinguri pentru stagiunea următoare, preţurile acestora fiind de 699 de lei pentru tot sezonul şi 50 de lei de eveniment.

.