În ziua de 25 iunie, pe strada “Brestei”, din municipiul Craiova, s-a produs un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială de Poliţie.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri, care au stabilit că o femeie de 38 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Brestei”, din localitate, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj stânga şi a intrat în coliziune cu o autospecială de Poliţie, condusă de un bărbat 37 de ani, din Craiova, care circula regulamentar pe aceeaşi arteră, către strada “Râului”, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune. În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Femeia a fost sancţionată contravenţional conform OUG 195/2002.