Producător, scenarist, actor, regizor, Oliver Stone, 70 de ani, este o celebritate în cinematografia americană, chiar dacă nu puţini îl consideră un adept al „teoriilor conspiraţioniste”. Penultimul său lungmetraj se numeşte „Snowden” (2016), despre fostul agent al NSA, acum beneficiarul unui azil politic în Rusia, dar anterior lansase „Pinkville” (2013), „Wall Street money never sleep” (2010), „Comandate” (2003), Nixon (1995), „Născuţi asasini” (1994) şi aşa mai departe. Să nu omitem, din enumerarea sumară, „Plutonul” (1986), un film despre războiul din Vietnam (premiat cu un Oscar), unde a şi luptat. Pentru a veni acum, cu derutantul documentar, de patru ore, despre Vladimir Putin, omul forte de la Moscova, de 17 ani, realizat pe parcursul unei documentări prelungite (2015-2017), seria întâlnirilor directe oprindu-se la cifra 12. Conversaţia cu Vladimir Putin – difuzată de astă-seară şi pe canalul France 3 –, în patru părţi, realizată sub lustrele fastuoase ale Kremlinului, în avionul prezidenţial, în autoturismul personal condus de însuşi preşedintele rus, la reşedinţa prezidenţială, în vecinătatea unui patinoar, înaintea unui meci de hochei, a generat deja aprinse polemici în SUA, după prezentarea pe canalul ShowTime. Nu fără argumente. Oliver Stone fiind acuzat de complezenţă vizavi de preşedintele rus şi o apropiere care nu lasă loc rigorii istorice. Realizatorul interviului citeşte cu nespusă abilitate gândurile lui Vladimir Putin, precaut în răspunsuri. Stăpân pe sine. Nu există vreo divergenţă majoră de vederi, ori vreo pauză suspectă, ca să nu mai vorbim de „contre”. Vladimir Putin ştie, la rândul său, că Oliver Stone nu are vocaţie de inchizitor imprevizibil şi ameninţător şi dorinţa sa este doar de a-l asculta pe liderul rus şi a vedea „cum gândeşte”. Întrebările lipsite de patosul „crucial”, empatice, nu au nimic dintr-un asalt nediferenţiat, practicat de regretata Oriana Fallaci, de pildă, care l-a ars pe Henry Kissinger de îl ustură până azi. Şi deşi în media americană canalele CBS, Fox, CNN l-au avut ca invitat pentru a-l „ghilotina”, Oliver Stone s-a arătat calm, cumpătat, replicând, aşa cum a făcut-o vineri, la Paris, „nu sunt un slugarnic”. Într-un fel, desfăşurătorul interviului maraton nu diferă de cel acordat ziariştilor Alexis Brezet şi Renaud Girard („Le Figaro”) la 30 mai a.c. Oliver Stone îl lasă, cum spuneam, pe Vladimir Putin să exprime punctul său de vedere. Filmul este un documentar excepţional, cu condiţia vizionării lui cu… precauţie. El oferă ocazia de a afla ce e „în capul lui Putin”, invitând la reflecţie, despre situaţia tensionată în care a plonjat lumea cu un sfert de secol în urmă, după căderea zidului Berlinului. Timp de patru ore, fostul agent KGB în Germania de Est, devenit preşedinte al Rusiei, după Boris Elţin, oferă versiunea sa, povestea sa, a noului război rece, după ce NATO s-a extins până în vecinătatea imediată a Rusiei. Menţionează angajamentul neţinut al SUA de a trata Rusia ca un partener, nu ca un adversar, vorbeşte de „păcatul congenital” – promisiunea făcută a lui George Bush – tatăl, faţă de Mihail Gorbaciov, după căderea zidului Berlinului, acordul convenit pentru reunificarea Germaniei, în 1990, pentru neextinderea NATO de la frontiera occidentală a Germaniei reunificate. Ţările Europei Centrale şi Orientale, trei ţări baltice, Albania, republici din ex-Iugoslavia (Muntenegru de dată recentă) au devenit membre NATO, iar Georgia şi Ucraina au fost refuzate de Franţa şi Germania în 2006. Existenţa acestei promisiuni, negată de partea occidentală, aşa cum o relatează Vladimir Putin, apare în filmul lui Oliver Stone ca fiind doar… orală. Deşi fostul ministru francez de Externe, Roland Dumas, un personaj sulfuros, susţine în carnetele sale (1984-2014), „Politiquement incorrect” (Ed. Cherche Midi, 2015) cu totul altceva. La sfârşitul războiului rece, Vaclav Havel, devenit preşedinte al Cehoslovaciei, ar fi propus dizolvarea simultană a celor două alianţe militare, NATO şi Pactul de la Varşovia, fără a fi ascultat. Nu puţine din cele afirmate de Vladimir Putin, despre criza din Ucraina, anexarea Crimeei, reataşată la Rusia, printr-un referendum sub control militar, impasul diplomatic în dosarul Siriei, alegerile prezidenţiale din SUA, cyber-atacuri, sunt lucruri cunoscute. Este clar că Europa îşi caută coerenţa după Brexit. Asta o afirmă şi liderul de la Kremlin, încrezător după întâlnirea cu Emmanuel Macron şi declaraţia acestuia că nu mai insistă pe eliminarea liderului Bashar al-Assad, făcută recent, după întâlnirea miniştrilor de externe Jean-Yves Le Drian, la Moscova, cu Serghei Lavrov. Patru ore de discuţie cu Vladimir Putin sugerează un lucru: să nu ne facem iluzii cu un lider determinat, în a reaşeza ţara sa ca o mare putere respectată, în pofida slăbiciunilor economice. Dacă Rusia rămâne un duşman permanent, datorită lui Vladimir Putin, sau poate graţie lui, nu ştim. Vladimir Putin, liderul rus, nu a acordat niciodată un interviu atât de lung, pe subiecte atât de variate şi în decoruri atât de diverse, este drept, unui realizator de renume. În Rusia filmul a fost deja difuzat săptămâna trecută, pe postul „Pervîi Kanal” , care a cumpărat drepturile de difuzare pentru Rusia. De aseară interviul „Convorbiri cu Putin” este anunţat ca disponibil pe site-ul Rossiyskaya Gazeta, iar de astăzi este publicat integral de cotidianul cu acelaşi titlu, favorabil guvernului rus. Oliver Stone şi-a exprimat propria sa indignare la politica externă şi veleităţile imperialiste americane, potenţând anumite răspunsuri ale lui Vladimir Putin, convins că strategia SUA este de a distruge economia rusă, a schimba leadershipul şi a domina Rusia ca odinioară.
