Merkel: „Nu va fi o dramă” dacă Juncker va fi ales fără unanimitatea statelor membre UE

0
308


Cancelarul german Angela Merkel, care susţine candidatura lui Jean-Claude Juncker (n.r. – candidatul PPE) la preşedinţia Comisiei Europene împotriva Londrei, a apreciat, ieri, că nu ar fi o dramă dacă acesta va fi ales fără unanimitatea statelor membre. În cadrul Consiliului European prevăzut astăzi şi mâine la Bruxelles, „avem nevoie de o majoritate calificată” pentru a-l nominaliza pe Juncker, a declarat ea în faţa deputaţilor germani, în Bundestag, într-un discurs politic pe teme de politică generală. „Vreau să subliniez că este exact ceea ce prevăd tratatele. Nu va fi, deci, o dramă dacă vom avea doar o majoritate calificată”, a continuat Merkel, adăugând că doreşte „o susţinere largă din partea statelor membre”. Cancelarul a dat asigurări că au loc consultări „într-un spirit european”, iar „îngrijorările tuturor statelor membre sunt luate în serios”. Premierul britanic David Cameron a continuat să-şi exprime apăsat opoziţia faţă de fostul său omolog luxemburghez Jean-Claude Juncker, considerat prea „federalist” şi prea puţin înclinat să aplice reforme UE cerute de Londra. Cameron este decis să ceară un vot al liderilor europeni asupra nominalizării lui Juncker în cadrul summitului de la Bruxelles, în pofida faptului că se află în minoritate. Un dezacord făţiş între Marea Britanie şi restul statelor membre ar putea să aibă consecinţe extrem de importante asupra relaţiilor Londrei cu Europa, în contextul în care în regat este anunţat un referendum asupra rămânerii în UE la orizontul lui 2017.