Putin dezvăluie că Snowden se află în tranzit la Moscova

0
374

Vladimir Putin a disipat, marţi, misterul privindu-l pe Eduard Snowden, ex-consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), căutat de SUA, anunţând că el se găseşte în continuare în tranzit, la aeroportul din Moscova, şi că Rusia nu îl va extrăda în Statele Unite. „Domnul Snowden a sosit efectiv la Moscova, pentru noi a fost totalmente neaşteptat”, a anunţat preşedintele rus. Americanul, în vârstă de 29 de ani, aflat la originea spectaculoaselor dezvăluiri privind spionajul Agenţiei Naţionale de Securitate americane asupra comunicaţiilor telefonice şi prin internet, în SUA şi străinătate, este de negăsit, după ce, potrivit presei, el a părăsit Hong Kong-ul pentru Rusia. El a sosit ca orice pasager, în tranzit şi, ca atare, nu are nevoie de viză sau de alte documente, a mai spus Vladimir Putin în timpul unei conferinţe de presă, la Turku, în Finalanda. Preşedintele rus a mai spus că Rusia nu are nici un acord de extrădare cu SUA. „Eduard Snowden este un om liber. Foarte repede, al va ajunge la destinaţia finală, cu atât mai bine şi pentru noi, şi pentru el”, a mai declarat Putin. Între timp, relaţiile cu Washingtonul s-au tensionat în mod semnificativ pe seama acestei afaceri. „Deşi nu există un acord de extrădare cu Rusia, există totuşi un temei juridic clar pentru încredinţarea domnului Eduard Snowden Statelor Unite”, a spus purtătorul de cuvânt de la Casa Albă pentru Securitate naţională, Caitlin Hayden. „Noi cerem guvernului rus să îl expulzeze imediat pe Snowden, bazându-ne pe o cooperare strânsă între forţele noastre de ordine, în particular după atentatul de la maratonul de la Boston, din 15 aprilie”. Duminică, zvonurile privindu-l pe americanul refugiat la Hong Kong la 20 mai, s-au propagat, acesta ajungând pe aeroportul Şeremetievo, din Moscova, cu un zbor al companiei Aeroflot. Nu a fost văzut de nimeni şi nu există nici o confirmare oficială a prezenţei sale în Rusia. Cu toate acestea, luni, secretarul de stat american, John Kerry, a ameninţat China şi Rusia de consecinţe în relaţiile cu Washingtonul, dacă fostul consultant al NSA a putut pleca de la Hong Kong la Moscova. Această declaraţie a fost respinsă atât de Beijing, cât şi de Moscova. „Acuzaţiile contra guvernului central chinez sunt fără fundament”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, doamna Hua Chunying, în timp ce şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a considerat total nefondate şi inacceptabile încercările de a acuza Rusia, de violarea legilor Statelor Unite”. „Toate acuzaţiile împotriva Rusiei sunt delir şi prostii”, a adăugat Vladimir Putin, menţionând că serviciile de securitate ruse nu au lucrat şi nu lucrează acum cu domnul Eduard Snowden. Acuzat de spionaj în SUA, unde îl aşteaptă 30 de ani de închisoare, după sosirea prezumată în capitala rusă, anumite surse au indicat că a luat un avion spre Cuba, înainte de a ajunge în Ecuador, unde a cerut azil politic. Dar Eduard Snowden a declanşat un val de informaţii şi de zvonuri conrtadictorii. La rândul său, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, într-o conferinţă de preasă telefonică, la Amabasada Ecuadorului din Londra, unde se află refugiat de peste un an, a spus că „domnul Eduard Snowden este în stare de bună sănătate şi securitate”. Preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, a anunţat, luni, că ţara sa studiază cererea de azil pentru Eduard Snowden. În acelaşi timp, „departamentul de stat al SUA a trimis un mesaj guvernului Ecuadorului, ministerului nostru de Afaceri externe, la Quito, apropo de domnul Eduard Snowden”, a făcut cunoscut şeful diplomaţiei, Ricardo Patino. Ecuadorul a acordat, deja azil lui Julian Assange, şi acesta căutat de SUA pentru publicarea, în 2010, a sute de mii de documente confidenţiale. Marţi, Venezuela a făcut cunoscut că examinează o eventuală cerere de azil pentru Eduard Snowden, a asigurat preşedintele acestei ţări, Nicolas Maduro, în cursul unei vizite în Haiti. „Eduard Snowden ar putea rămâne în permanenţă în Rusia, în cazul anulării paşaportului său şi a hărţuirii unor ţări intermediare”, a declarat WikiLeaks, pe contul Twitter. Afacerea riscă să agraveze tensiunile dintre Rusia şi SUA, în momentul în care cele două ţări căutau o soluţie pentru a pune capăt conflictului din Siria. John Karry şi Serghei Lavrov se vor întâlni săptămâna viitoare în Brunei, a anunţat, marţi, serviciul de presă al ministerului rus de Afaceri Externe.