Ministrul Vela : “Războiul informatic, dacă vreţi, are mai multe scopuri sau mai multe substraturi”

0
377

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat că informaţiile apărute în mediul online menite să combată existenţa noului coronavirus fac parte dintr-o campanie finanţată, care poate duce la o destabilizare economică. “Războiul informatic, dacă vreţi, are mai multe scopuri sau mai multe substraturi. Unul dintre ele este şi acesta al destabilizării, al neîncrederii, al haosului, al contestării autorităţilor. Pentru că, dacă vedem pădurea dincolo de copaci, dacă îmi permiteţi această metaforă, este evident că o stare de neîncredere, o lipsă a autorităţii statului, a încrederii în sistemul sanitar, în autorităţi, toate acestea duc spre o destabilizare economică. Cei care au aceste interese, pe varianta de a destabiliza, fie că sunt site-uri fantomă care au în spate anumite cercuri de interese economice, anumite persoane care le deţin şi care de fapt nu există, care rostogolesc anumite ştiri, anumiţi specialişti în ale informaticii care rostogolesc ştirile, care ştiu să capaciteze cât mai mulţi urmăritori – toate acestea sunt, într-un fel, organizate, pentru că este evident faptul că sunt finanţate”, a spus Vela, într-o emisiune la Realitatea Plus.