Şoferi doljeni la judecată pentru dare de mită

0
448

Tânărul de 27 de ani, din comuna Rast, care a vrut să mituiască un poliţist cu 400 de euro pentru a scăpa de dosar penal, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj, instanţă care, miercuri, 24 mai a.c., l-a menţinut pe inculpat după gratii, respingându-i cererea de revocare a măsurii arestării preventive. În plus, săptămâna trecută un alt şofer, de 32 de ani din Coşoveni, a fost şi el deferit justiţiei pentru dare de mită, cel din urmă fiind plasat sub control judiciar. Ambele cauze vor fi analizate în camera preliminară a Tribunalului Dolj.

anticoruptieOfiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj au anunţat că au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Adi Doru Barbu, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Reamintim că, pe 2 mai a.c., ofiţerii S.J.A. Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, au organizat prinderea în flagrant a lui Adi Doru Barbu, în vârstă de 27 de ani, din comuna Rast, în timp ce oferea suma de 400 euro unui ofiţer de poliţie din cadrul I.P.J. Dolj – Secţia 8 Poliţie Rurală Rast, Daniel Penuş, pentru a nu dispune măsuri legale în legătură cu întocmirea unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Asta după ce, în aceeaşi zi, ofiţerul de poliţie a formulat şi depus un denunţ la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, prin care a sesizat faptul că, o zi mai devreme, pe 1 mai a.c., Barbu i-a oferit o sumă de bani pentru a nu i se întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă constatată de poliţist pe 28 aprilie a.c.. Echipa operativă l-a „săltat” pe doljean imediat ce i-a pus tribunalpe birou poliţistului suma de 400 euro. Adi Barbu a fost adus la Craiova, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în vederea continuării cercetărilor pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, procurorul de caz dispunând reţinerea inculpatului pe bază de ordonanţă de reţinere. O zi mai târziu, pe 3 mai a.c., Tribunalul Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia, măsură menţinută şi la Curtea de Apel Craiova. Dosarul s-a înregistrat pe 23 mai a.c. la Tribunalul Dolj, instanţă care miercuri, 24 mai a.c., a respins cererea inculpatului de a scăpa din arest, menţinându-l după gratii: „Respinge cererea de revocare a măsurii arestului preventiv formulată de inculpat prin apărător, ca nefondată. Menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul Barbu Adi Doru, prin încheierea nr.124 din data de 03 mai 2017 a Judecătorului de Drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu de la 24.05.2017”, se arată în încheierea de şedinţă. Cauza va fi acum analizată în camera preliminară.

Doljeanul care voia să ajungă în Franţa nu are voie să părăsească ţara

În plus, un alt conducător auto care a vrut să scape de răspundere mituind un poliţist, a fost şi el trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, săptămâna trecută. Este vorba despre Gheorghe Viorel, de 32 de ani, din comuna Coşoveni. Conform reprezentanţilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, pe 4 mai a.c., Viorel Gheorghe, în timp ce circula pe DE 70 Craiova Filiaşi, la volanul unui autovehicul Renault Master, a fost oprit de un echipaj de Poliţie Rutieră din cadrul Poliţiei oraşului Filiaşi. Oamenii legii au constatat că şoferul avea folii neomologate pe geamurile vehiculului, comunicându-i că va fi sancţionat şi, în plus, i se va reţine certificatul maşinii. Bărbatul a încercat să ajungă la înţelegere cu poliţistul care se apucase să-i întocmească documentele, explicându-i că pleca în Franţa, iar fără certificatul maşinii nu putea ieşi din ţară. I-a oferit agentului, de mai multe ori în timpul discuţiilor, bani pentru a nu i se reţine certificatul. Văzând că şoferul tot insistă, agentul de poliţie şi-a anunţat superiorii, fiind apoi sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj. A fost organizată prinderea în flagrant, astfel că, ofiţerii anticorupţie împreună cu procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au ajuns la Filiaşi, doljeanul fiind surprins în sediul Poliţiei, în timp ce-i înmâna poliţistului 100 de lei. Vineri, 5 mai a.c. Viorel Gheorghe a fost prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă, propunere admisă de instanţă, care a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile. Pe 17 mai a.c. s-a înregistrat la Tribunal dosarul în care bărbatul a fost trimis în judecată pentru dare de mită, iar pe 18 mai a.c. instanţa i-a înlocuit inculpatului măsura arestării preventive cu controlul judiciar: „Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Gheorghe Viorel prin încheierea nr. 127 din data de 05.05.2017 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj, definitivă prin încheierea nr.117 din 08.05.2017 a Curţii de Apel Craiova, cu măsura preventivă a controlului judiciar”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei, prin care sunt instituite şi obligaţiile pe care trebuie să le respecte inculpatul, între care şi aceea de a nu depăşi limita teritorială a României. Şi acest dosar urmează să fie analizat în camera preliminară a Tribunalului Dolj.