Promoţia 1957 îşi dă întâlnire după 60 de ani de la absolvirea Colegiului Naţional „Carol I”

0
471

promotieLa aproape 80 de ani de viaţă şi 60 de ani de la absolvire, membrii promoţiei 1957 a Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova îşi dau întâlnire astăzi, ora 10.00. „Suntem 35 de colegi, din cele patru clase. Unii vin din Germania, Elveţia, alţii din ţară – de la Timişoara, Bucureşti, Maramureş, Caracal”, a precizat unul dintre absolvenţi şi organizator al întâlnirii, prof. Ovidiu Bărbulescu. Cu acest prilej, sub îngrijirea şi efortul prof. inginer Cornel Rădulescu, a fost editată şi o carte – „Noi, astăzi: Nu bătrâni, vechi!”.

Momentul este unul încărcat de emoţia revederii, dar şi de rememorare a profesorilor pe care promoţia 1957 i-a avut. „Am avut dascăli de renume: Gheorghe Dogaru, Valeriu Pisoschi, Miltiade Ioanid, Victor Apostol, Leonida Pariza, Traian Codreanu (director), Mihail Bârcă, Teschin Nicolae, Ionică Ștefan, Valentin Harega – iluştri profesional, superbi oameni ai Cetăţii. Fără ei, n-am fi fost astăzi aici…”, mai spune Ovidiu Bărbulescu, adăugând că absolvenţii de-acum 60 de ani „au avut o largă paletă de profesii – profesori, medici, ingineri, economişti, jurişti, muzicieni, artişti plastici ori ofiţeri de rang superior – generali”.