Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară – 54 de ani de existenţă

0
1104

Ieri, Colegiul Tehnic şi-a sărbătorit Ziua şi a făcut-o aşa cum se cuvine. Au fost invitaţi de marcă, atât din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, cât şi ai administraţiei publice locale, cu atât mai mult cu cât a fost prezentată şi oferta şcolară pentru anul 2017/2018, cu accent pus pe învăţământul profesional şi dual.

aliment (1)În 1963, a luat fiinţă, la Craiova, Centrul Şcolar al Ministerului Industriei Alimentare Craiova, care a pregătit muncitori calificaţi, maiştri şi tehnicieni pentru întreprinderile specifice. Ulterior, denumirea a fost Liceul de Industrie Alimentară, pînă în 2001, când a devenit Grupul Şcolar „Ilie Murgulescu”, iar în 2008 a primit actuala titulatură „Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară”. Ieri, instituţia şi-a sărbătorit ziua şi au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, inclusiv inspectorul general prof.  Monica Leontina Sună, ai administraţiei publice locale, cadre didcatice, foste şi actuale, elevi şi alimentpărinţi. A fost şi un prilej de prezentare a ofertei şcolare pentru anul viitor. „Sunt activităţi desfăşurate pe mai multe zile. Astfel, în prima zi, a fost efectuată o deplasare la Herculane, oferită de partenerul nostru în învăţământul dual, SC „Bacolux”, care şcoalrizează, prin bursele acordate tinerii. Apoi, în celelelate zile, ca şi cea de azi (ieri – n.r.) sunt în desfăşurare activităţi cultural – artistice şi premierea elevilor care au obţinut rezultate foarte bune la concursurile judeţene şi naţionale. Pentru anul următor, elevii pot opta pentru învăţământul dual şi profesional, aici găsind o şcoală europeană, tilu obţinut pentru a II-a oară, iar proiectele de dezvoltare vor continua” , a precizat prof.  Laura Duţescu, director al Colegiului.