Numărul celor care suferă de afecţiuni psihice, indiferent că este vorba de anxietate sau depresie, aproape că s-a dublat în ultimii 15 ani. Aşa s-a ajuns la datele îngrijorătoare din prezent care arată că patru milioane de români suferă de boli din această sferă. Dintre toate cea mai răspândită pare a fi depresia. Peste 800 de oameni primesc zilnic acest diagnostic, ceea ce plasează România pe locul doi în Europa, după cum arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite.Tulburările de somn, starea de tristeţe permanentă sau lipsa poftei de mâncare sunt primele simptome ale depresiei. În cazurile mai grave, boala are manifestări fizice.
În cel mai recent raport dat publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică Dolj, cel pe 2013, tulburările mentale şi cele de comportament figurează printre problemele de sănătate cele mai importante alături de hipertensiunea arterială, diabetul, cardiopatia ischemică cronică, tumorile, ciroza si alte hepatite cronice.
Depresia, la un nivel alarmant
Unul din şase români suferă sau a suferit de depresie, arată datele Eurobarometrului. Alţi trei din zece sunt anxioşi. În total, aproape 4 milioane de români au o afecţiune psihică, iar mulţi dintre ei nici nu ştiu asta. Teama de a nu pierde locul de muncă şi lipsurile financiare de zi cu zi reprezentă cel mai adesea cauzele depresiei. Având în vedere numărul tot mai mare de persoane diagnosticate cu astfel de afecţiuni, zece dintre statele europene, printre care Ungaria şi Bulgaria, au dezvoltat proiecte dedicate prevenirii depresiei şi suicidului. În România există două programe naţionale de sănătate mintală cu un buget total de apropae 1.650.000 de lei. Ambele vizează însă doar consumatorii de droguri şi persoanele cu afecţiuni psihice severe
Peste 350 de milioane de oameni sunt afectaţi în fiecare an de depresie, în întreaga lume. De altfel, depresia este considerată boala secolului. Depresia afectează aproximativ 8 la sută din populaţie – 5,8 la sută bărbaţi şi 9,5 la sută femei. În general se consideră că raportul e de 2 la 1 între femei şi bărbaţi. În prezent depresia este pe locul trei ca factor de dizabilitate la nivel mondial.
Boala afectează în primul rând populaţia activă
În România, o statistică recentă arăta că depresia afectează aproximativ 15 la sută din populaţie. Lipsa siguranţei locului de muncă, lucrul peste program, odihna insuficientă, au ca rezultat o creştere a cazurilor de depresie. Boala afectează în primul rând populaţia activă, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani.
Depresia cronică îl schimbă radical pe bolnav, până la punctul când nici el, nici apropiaţii nu îl mai recunosc. Odată cu depresia cronică bolnavul începe să se izoleze de cei din jur, stima de sine scade, frica începe să pună stăpânire pe el. Toate acestea duc la o schimbare radicală a sistemului nervos, care începe să cedeze, bolnavul începe să îşi piardă controlul, iar creierul se îmbolnăveşte. Astfel, atât fizicul cât şi psihicul bolnavului ajung într-un punct critic. A fost nevoie de şase ani pentru ca o rezoluţie europeană, care indică statelor membre garantarea tratamentul psihoterapeutic, să producă efecte şi în România. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate decontează sedinţele la psiholog, însă numai pe jumătate. Statul suportă 52 de lei dintr-un cost mediu estimat la 100 de lei pentru o şedinţă. Pentru a beneficia de aceşti bani, pacientul are nevoie de o trimitere de la medicul de familie şi să se adreseze unui psiholog aflat în contract cu Casa Naţională de Asigurări. În cele mai grave cazuri, cel aflat în depresie ajunge să îşi pună capăt zilelor. La nivel mondial între 800 de mii şi un milion de sinucideri au loc anul. Asta însemnând ca undeva în lume o dată la câteva minute un om ia decizia să nu mai trăiască.