Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, după ce a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, şi-a trimis, ieri, demisia din funcţia de parlamentar, la Senat. Darius Vâlcov este senator din 2012, unde a fost ales în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.30 Olt. Demisia lui Vâlcov a fost depusă la Secretariatul Senatului, potrivit secretarului instituţiei, Ion Vărgău. Plenul Senatului urmează să ia act de demisia acestuia şi de vacantarea postului de senator. Avocata lui Darius Vâlcov anunţa, pe 7 aprilie, în ziua în care procurorii DNA au cerut instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele fostului ministru al Finanţelor, că acesta a demisionat din funcţia de parlamentar. “Demisia domnului Vâlcov este un act politic”, spunea la acel moment Lucia Furtună, avocata lui Vâlcov. Cu toate acestea, demisia efectivă a fost trimisă abia luni la Biroul Permanent al Senatului, la distanţă de o lună şi jumătate de la anunţul făcut de avocata lui Vâlcov. Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta, de primar, senator şi ministru. În acelaşi dosar, procurorii DNA l-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Minel Florin Prina, fost primar al municipiului Slatina, pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la spălare de bani.
Potrivit rechizitoriului trimis instanţei, în 2009, administratorul unei societăţi comerciale i-a cerut lui Darius Vâlcov, care atunci era primar al municipiului Slatina, să intervină la factori de decizie de la SC Compania de Apă Olt SA, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti. În schimbul intervenţiei sale, omul de afaceri i-ar fi promis lui Darius Vâlcov că îi dă 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA) din contractele de execuţie a lucrărilor. Procurorii au pus sechestru asigurător pe trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 de lei, 172 de opere de artă, în valoare de 2.558.658 de lei, 63.010 de lire sterline, 290.334 de euro şi 73.077 de dolari. De asemenea, a fost instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 de dolari, 1.322.950 de lei şi 600.000 de lei.