21 de ani şi 8 luni de puşcărie pentru belgianul acuzat de pornografie infantilă

0
323

Judecătorii Tribunalului Dolj au pronunţat, ieri, sentinţa în dosarul în care cetăţeanul belgian Dethy Louis Emile Joseph a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pentru pornografie infantilă, după ce, în calculatorul lui, au fost descoperite imagini pornografice cu minori. Instanţa l-a condamnat la o pedeapsă de 21 de ani şi 8 luni închisoare cu executare şi l-a menţinut după gratii. Inculpatul are de achitat daune morale în valoare de 6.000 lei victimelor sale, la care se adaugă 3.000 de lei cheltuieli judiciare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Craiova.

Reamintim că, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova anunţau, în urmă cu un an, că au reţinut pe 24 de ore un cetăţean belgian asociat la mai multe firme din România, după ce, în laptop-ul acestuia au fost găsite imagini pornografice cu minori de cinci-şase ani, dar şi fotografii cu acte sexuale cu minori. Procurorii craioveni susţin că unele dintre fotografiile găsite la belgian au fost făcute la o bază agroturistică din judeţul Mehedinţi. Astfel, pe 6 mai 2014, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au dispus continuarea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunii de pornografie infantilă în cazul cetăţeanului belgian Dethy Louis Emile Joseph, asociat la mai multe societăţi comerciale din România. Anchetatorii au descoperit în laptopul personal al acestuia imagini reprezentând minori (chiar şi de 5-6 ani) în ipostaze pornografice şi imagini reprezentând acte sexuale cu minori, existând suspiciunea că unele din aceste fotografii au fost făcute la o bază agroturistică din judeţul Mehedinţi. Miercuri, 07 mai 2014, după efectuarea unor percheziţii la sediile a două dintre firmele la care suspectul este asociat, procurorii DIICOT Craiova au pus în mişcare acţiunea penală împotriva lui Dethy Louis Emile Joseph şi l-au reţinut pentru 24 de ore. „Din materialul probatoriu administrat, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a perseverat în săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, a profitat de poziţia privilegiată financiar în România şi de prezenţa la baza de agroturism a unui număr mare de copii, producând material pornografic cu minori în care apare dezbrăcat, a urmărit coruperea sexuală a persoanei vătămate minore, fiind preocupat de modalităţi de abordare sexuală a minorilor. În susţinerea cererii de arestare preventivă, procurorii DIICOT – ST Craiova mai arată că inculpatul este o persoană semnalată poliţiei belgiene cu un comportament violent, fiind suspectat pentru comiterea unor fapte de acelaşi gen şi în Belgia. Inculpatul a fost semnalat în bazele de date ale poliţiei pentru turism sexual, exploatare a muncitorilor străini şi trafic de fiinţe umane, ultraj contra bunelor moravuri, loviri şi vătămări corporale, distrugere cu intenţie şi atentat la pudoare”, după cum au comunicat procurorii DIICOT  – Serviciul Teritorial Craiova la momentul respectiv. Belgianul a fost arestat preventiv, în baza mandatului emis de Tribunalul Dolj, măsura fiind prelungită ulterior.

Pe 1 iulie 2014 procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe cetăţeanul belgian, pentru pornografie infantilă, iar acum, după un an de la arestarea acestuia, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat sentinţa. Bărbatul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 21 de ani şi 8 luni închisoare cu executare, din care se va scădea perioada reţinerii şi arestării preventive, judecătorii menţinându-l în spatele gratiilor. În plus, instanţa a stabilit că bărbatul trebuie să achite daune morale în valoare de 6.000 lei pentru trei dintre victimele sale şi 3.000 lei cheltuieli judiciare statului. Sentinţa pronunţată ieri nu este definitivă, astfel că poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.