Produse susceptibile de a fi contrafăcute, confiscate de inspectorii vamali

0
353

În urmă cu câteva zile, inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea, din subordinea Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în urma unui control efectuat la depozitele a două societăţi comerciale cu sediul în municipiul Rm Vâlcea , au descoperit 100 articole textile, încălţăminte şi ceasuri d mână, purtând însemnele distinctive ale mărcilor Dolce and Gabbana, Calvin Klein, Gucci, Polo, Loius Vuitton şi Emporio Armani. Bunurile sunt susceptibile de a fi contrafăcute iar dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a acestora s-ar fi ridicat la aproximativ 7.200 Euro. „Conform legislaţiei în vigoare, bunuirle susceptibile a fi contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun” se precizează într-un comunicat de pres,ă remis de DRAOV Craiova.