Interogaţia din titlul aceastui comentariu nu este gratuită şi se reazemă pe ceea ce se întâmplă, de câteva săptămâni, în mai multe oraşe iberice, cu epicentrul în piaţa Puerta del Sol din Madrid. „Nu suntem o marfă în mâinile politicienilor şi bancherilor” se putea citi pe un banner expus la demonstraţiile tinerilor. Chestiunea locurilor de muncă pentru aceştia, unul din primele sloganuri tunisiene, constituie şi o realitate europeană. De ani de zile, tineri bine instruiţi, cu diplome universitare, nu găsesc de lucru în mai multe ţări europene. Fronda lor la egoismul vârstnicilor nu mai surprinde. Marile companii au făcut uz de formulele contractuale pe termen scurt, care permiteau tinerilor să lucreze fără a fi angajaţi în urma acestor „stagii”. Statisticile sunt dezastruoase şi antreprizele rămân indiferente la starea de lucruri. În acest context, capacitatea statelor europene de a impune măsuri de austeritate excesive s-a văzut contestată. Săptămâna trecută, la reuniunea Bretton Woods a Consiliului FMI, s-a accentuat „necesitatea măsurilor de austeritate tolerabile, suportabile socialmente”, cum s-au exprimat succesorul provizoriu al lui Dominique Strauss-Kahn, americanul John Lipsky, şi patronul Băncii Mondiale, Robert Zoellick. Respectivele recomandări vor fi cântărite în cursul acestei săptămâni, astfel încât climatul financiar să nu fie deteriorat de contagioase furtuni. Poate evita Spania un acord de salvare, impus de dureroasele sale probleme sociale şi politice? Guvernul spaniol a suferit, deja, o înfrângere electorală, pentru gestionarea crizei economice. Italia, la rândul ei, s-a văzut ameninţată de perspective negative din partea Standard & Poor’s. Motivul este deficitul bugetar, absenţa creşterii economice şi a reformelor indispensabile. Datoria italiană depăşeşte de cinci ori pe cea a Greciei, cu 1.800 de miliarde de euro. Investitorii au devenit nesiguri, ceea ce ar putea provoca o criză de amploare, nesustenabilă de către UE. Problemele Greciei, Italiei şi Portugaliei provoacă reale îngrijorări şi imposibilitatea restructurării datoriei publice şi reinjectării de lichidităţi generează consecinţe publice dificile. Nici Franţa nu este imună, prin deficitul său bugetar, care urmează imediat după cel al Greciei, Irlandei, Spaniei şi Portugaliei. Şi, după toate semnalele, se va menţine şi în 2011. Relevantă este şi declaraţia guvernatorului BNR Mugur Isărescu, care a precizat că doar încheierea la timp a acordului cu FMI şi Comisia Europeană a evitat un „stop cardiac” al economiei româneşti. Protestele prelungite de la Madrid sunt, aşadar, un semnal de avertizare, care trebuie luat în seamă. Pe de altă parte, sistemele bancare din Grecia, Portugalia şi Irlanda ar fi în stare de faliment dacă ar trebui să recunoască situaţia în care se află şi presiunea lor pentru împrumuturi forţate. O combinaţie de tulburări sociale, deficite financiare publice şi anacronice situaţii bancare anunţă o vară călduroasă, dar cu furtuni. Iar preşedintele Eurozonei, Jean Claude Juncher, vorbeşte deja de riscul devorării zonei euro şi Europei de criza grecească. „De fapt Grecia e insolvabilă. Chiar şi cu ajutorul de 10% din PIB acompaniat de un plan de austeritate draconic, datoria sa publică este de 1,6 ori mai mare decât PIB-UL său. Portugalia se îndreptă încet-încet către faliment. În Irlanda şi Spania, asumarea pierderilor uriaşe din sectorul bancar la bugetul de stat este dublată de o creştere a datoriei publice”, scrie Nouriel Roubini, profetul crizei, în Les Echos.
